Ion IANOSI

Studii de filozofia artei

Editura comunicare.ro,

Bucuresti, 2005, 178 p.

Pare, astazi, aproape inevitabila largirea conceptului de estetic, cu mult peste intelegerea moderna a termenului de arta. Iar aceasta inconturnabila expansiune aminteste de vechile acceptii, pe vremea cind arta se traducea cu techné, mestesug, fiind asociata cu meseriile.

E de-ajuns sa ne gindim doar la faptul ca estetica industriala, care s-a dezvoltat mai intii in Statele Unite, apropie forma estetica a obiectului de functionalitatea acestuia, punind accentul pe prezentarea produselor si pe linia lor din ce in ce mai simpla: styling. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in descendenta artelor decorative a luat nastere o noua tendinta si, simultan, un alt domeniu de activitate: designul.

Acesta urmareste sinteza calitatilor formale, estetice, cu functionalitatea, utilitatea produselor industriale, in ramuri ca vestimentatie, textile, arte plastice, arhitectura interioara, design industrial etc.

La fel de bine insa poate fi identificat si reversul medaliei, care se refera la slabirea considerabila a autonomiei esteticului. Fiindca tocmai expansiunea catre aspecte din ce in ce mai variate si mai surprinzatoare ale vietii, ale realului inconjurator, de la industria electronicelor, autovehicule si pina la vestimentatie si decoratiuni interioare – toate fiind alaturate cuvintului arta – duce, oarecum paradoxal, la restringerea specificului estetic, limitarea domeniilor unde acesta conferea identitate si autonomie. Cistigind in amplitudine, esteticul pierde in intensitate si, ca sa zicem asa, isi pierde din specific, din… noblete. Literatura – dar, ca sa parafrazez si eu, mai stim noi ce este literatura azi, mai intereseaza o asemenea intrebare? – este cea dintii care a fost interogata, agresiv de cele mai multe ori, asupra unor… d