Cind va avea loc premiera? Duminica seara, mi-a raspuns Andrei Dimitrievici, ridicindu-si gulerul si pierzindu-se in viscolul de-afara... Pe regizorul Andrei Dimitrievici Andreev l-am intilnit la Teatrul National cu citeva zile inainte de premiera. Atmosfera din Sala "Aglaia Pruteanu" unde se desfasurau repetitiile era destul de agitata. Daca nu chiar incordata. Actorii executau diverse miscari, urmind indicatiile regizorului. El insusi isi insotea fiecare gest de cite o voluta, dovedind o voiciune deosebita. Din acest motiv cineva il poreclise Sostakovici. Privindu-l, aveai impresia ca ai in fata ta nu un om in carne si oase, ci o nota muzicala desprinsa de pe un portativ, care alearga incoace si incolo prin sala. In conceptia sa, probabil, actorii constitiau si ei un fel de note, ce aveau tendinta de a evada din partitura si a se risipi in spatiul din jur, dind nastere la haos. Haosul trebuia ordonat cu orice pret. Notele trebuiau sa asculte de bagheta magica, pentru a alcatui o simfonie din diverse fragmente ce urmau a fi asamblate pe parcurs. Andrei Dimitrievici vorbea gesticulind continuu. Se comunica destul de greu. Protagonistii ii ghiceau pe jumatate replicile. Iar replicile erau pe cit de precise, pe atit de dure. Regizorul nu lucra cu jumatati de masura. Voia ca actorul sa dea randamentul maxim. Aveam impresia ca asist la un dresaj de lei sau tigri. Doar ca, in loc de bici si de bagheta magica, regizorul apela la cuvinte si gesturi. Faptul ca atmosfera in care se lucra era incordata nu m-a mirat. Asa se intimpla de fiecare data inainte de premiera, cind tensiunea dintre protagonisti si regizor, uneori si scenograf, atinge o cota paroxistica. Stresul actioneaza si intr-o tabara si in cealalta. Apropierea premierei deschide in sufleletele ucenicilor, dar si in cel al maestrului vertijuri ametitoare. Odata cu aplauzele finale, totul revine la normal. Atunci t