De cand a izbucnit scandalul Zambaccian, nu m-am pronuntat niciodata in scris (am facut-o doar la tv, atunci cand am fost invitat si mi s-a cerut parerea) despre ceea ce i se intampla lui Adrian Nastase. Nu m-au oprit nici faptul ca ne cunoastem la modul de politete reciproca, nici calitatea de editorialist al Jurnalului National a presedintelui Camerei Deputatilor si nici macar presupusele cenzuri si obligatii visate de apologetii revansei portocalii, posesori de conexiune Internet.
Pur si simplu am considerat ca dezbaterea reformei in Justitie (cu toate consecintele ce decurg din noua politica in domeniu imprimata de Monica Macovei) nu trebuie sub nici o forma personalizata, ci trebuie purtata cu argumente ce tin exclusiv de principiu/fenomen/legalitate si atat. Odata ajuns personajul in cauza un caz international, ca efect al hipermediatizarii perchezitiilor din Zambaccian si al nesfarsitelor dezbateri pe tema legitimitatii si/sau constitutionalitatii actiunilor procurorilor DNA, consider ca a venit momentul ca Adrian Nastase sa fie tratat de catre sussemnatul, (si) ca subiect de sine statator.
Dupa parerea mea, autosuspendatul presedinte executiv al PSD e la aceasta ora terminat ca om politic. Cred ca numai o minune l-ar putea "invia din morti", ca pe Iisus de pe Cruce. Asta si banuiesc ca au urmarit cei care au instrumentat intreaga operatiune de compromitere a celui in fata caruia nu suflau acum un an si jumatate. Nu priponirea intru eternitate a arogantului national hraneste spiritual orgoliile exacerbate, ci umilirea si demonizarea acestuia, tratamentul de hot de butelii care i se aplica, asocierea numelui sau cu al unor smenari ieftini, excomunicarea sa de catre membrii partidului pe care l-a condus cu mana de fier.
Pe de o parte, Adrian Nastase isi merita, politic si chiar uman, soarta. Desi obsedat de propria imagine cat a fost la guverna
