Pe 30 iulie 1944, Maresalul Antonescu, decide sa plece pentru 20 de zile la Olanesti - Valcea, la o cura balneara. Se stie ca la Bucuresti Complotul Generalilor, cel care-l va rasturna pe Maresal, era in toi. In noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, se facuse deja jonctiunea intre grupul generalilor, condus de Constantin Sanatescu, si Emil Bodnaras, reprezentant al PCR si al Moscovei. Regele primise de la Lucretiu Patrascanu, in numele comunistilor, incredintarea ca-si va pastra tronul. Seful Casei Militare a Palatului facea deja vizite pe front, contacta ofiteri superiori in numele Regelui.
Opozitia transmisese deja, la 22 iunie 1944, Planul V de rasturnare a Maresalului.
In aceste conditii, netam-nesam, Antonescu decide sa plece din Bucuresti si, evident, si de pe front, pentru 20 de zile. In Memoriile sale, publicate in 1981 de prof. Constantin Dragan, colonelul George Magherescu, sef al Biroului III Operatii de la Cabinetul Militar al Maresalului, dezvaluie ce si-a spus cand colonelul Davidescu l-a anuntat de intentia sefului sau: "(â¦) plecarea la Olanesti si intrarea Maresalului ca intr-un sac, in acea vagauna, era echivalenta cu o semiabdicare. Plecarea Maresalului din mijlocul Armatei, departarea lui de front, ruperea contractului cu Armata, cu ministerele, cu viata Bucurestilor, era o situatie ce merita sa dea de gindit".
Drept argument, colonelul Magherescu invoca postura speciala a Maresalului: "Izolindu-se acolo, reducea la ultima expresie contactul cu tara si cu guvernul. Maresalul nu era omul care sa stea mai mult de 48 de ore departe de freamatul activitatii de conducere. El nu era un Hitler sau un Stalin, care, dintr-un turn de fildes, sa conduca invizibil poporul sau (...) Tara, colaboratorii, cit si dusmanii, se obisnuisera cu prezenta lui cotidiana, pretutindeni. Era evident ca disparitia lui subita lasa un mare gol, in care putea sa
