Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc a trecut de la inundaţii la viscol, pe doar câţiva kilometri

Publicat in Adevarul, luni 6 martie 2006 ·

în drum spre casa părintească din Mărgău, preşedintele PD, Emil Boc, ne-a declarat că va solicita prefecturii şi guvernului intervenţia pentru reamenajarea albiei pârâului, care iese în drum spre casa părintească din Mărgău, preşedintele PD, Emil Boc, ne-a declarat că va solicita prefecturii şi guvernului intervenţia pentru reamenajarea albiei pârâului, care iese frecvent din matcă în perioada topirii zăpezilor. Boc şi-a amintit că, de mulţi ani, în această zonă se produc frecvent inundaţii. Din cauza precipitaţiilor abundente de sâmbătă, cu lapoviţă şi ninsoare, competiţia naţională de escaladă pe gheaţă naturală, de la Cascada Vălul Miresei din Răchiţele, a fost serios perturbată, o serie de concurenţi fiind nevoiţi să străbată un drum semnificativ de câţiva kilometri pe jos, iar alte echipaje de ziarişti, inclusiv de televiziune, să renunţe la transmiterea evenimentului. Deşi organizatorii, salvamontiştii din Mărgău, fuseseră anunţaţi că au fost peste 70 de solicitări de înscriere la competiţie, doar aproximativ 40 de concurenţi din toată ţara au reuşit să ajungă să se alinieze la start. Primarul Vasile Ungur ne-a declarat că intervenţia pentru deblocarea drumului comunal de acces la cascadă a fost îngreunată de precipitaţii, circulaţia fiind deosebit de anevoioasă în zonă. Prefectul Alin Tişe ne-a declarat că este nemulţumit de faptul că unii primari din judeţ nu respectă avertismentul instituţiei, cu privire la asigurarea permanenţei, prefectura cheltuind bani grei cu atenţionările, neluate în seamă de toate unităţile administrative.

Pe Valea Barcăului s-a depăşit cota de pericol

Ploile din ultimele 24 de ore, cumulate cu topirea zăpezilor, au provocat creşteri ale cotelor apelor în Bazinul Someş-Tisa şi în Bazinul Crişurilor. Probleme sunt pe Valea Barcăului, iar în zona Arieni, pe Crişul Negru, tot în Bihor, s-a raportat o inundare a ter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 12 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 8 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 8 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 9 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 12 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 9 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Mai multe grădinițe din Botoșani vor funcționa pe perioada vacanței de vară. Vezi care și programul!

Botosani News acum 45 minute
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe. Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășu

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°