Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiile la categoria întâi, deturnate către "înalţi responsabili publici"

Publicat in Adevarul, marți 7 martie 2006 ·

Sesizările adresate Parchetului nu au primit niciun răspuns până în prezent, cu toate că prima datează de acum un an şi două luni.Valerian Stan, fostul şef al Corpului de Control al Sesizările adresate Parchetului nu au primit niciun răspuns până în prezent, cu toate că prima datează de acum un an şi două luni.

Valerian Stan, fostul şef al Corpului de Control al guvernului Ciorbea, ne-a declarat că se va adresa CSM, iar apoi CEDO, pentru a semnala faptul că, de peste un an, Parchetul nu a efectuat cercetări în cazul unei sesizări pe care a făcut-o privind posibile ilegalităţi la Loterie. El spune că a avut informaţii de la o sursă "destul de credibilă", în speţă un funcţionar din cadrul Loteriei. Pe baza mărturiei acestuia a trimis la 11 ianuarie 2005 o adresă procurorului general Ilie Botoş. A fost informat că dosarul a urmat diferite trasee, însă nu şi modalitatea în care acesta a fost soluţionat. El acuză faptul că nu a primit un răspuns, drept pentru care i s-a încălcat dreptul constituţional de a avea acces la informaţii publice.

Valerian Stan explică că sursa sa nu a dorit să facă o plângere oficială privind ilegalităţile semnalate, deoarece se temea pentru situaţia sa, dar că i-a dat aceste informaţii pentru a le înainta organelor abilitate. Fostul şef al Corpului de Control nu a precizat identitatea "înalţilor responsabili publici" care ar fi pus la cale frauda cu premiile la categoria 1. Valoarea acestora în perioada 2002-2004 este de peste 20 milioane de euro.

Stan ne-a precizat că va face toate demersurile ca informaţiile pe care le-a furnizat Parchetului să fie cercetate şi să primească un răspuns. El mai spune că zilele viitoare va trimite o scrisoare lui Franco Fratini, comisarul european pentru justiţie şi afaceri interne, pentru a-i semnala acest caz.

Loteria confirmă că nu s-au făcut cercetări

"Loteria Română informe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol, până sâmbătă seara / Care sunt cele mai afectate județe

G4Media acum 24 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă în 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sâmbătă. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificăr

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 40 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Cum se circulă în țară. Drumurile din 13 județe sunt acoperite de zăpadă

HotNews acum o ora
Plouă și ninge în mai multe zone din România. Centrul Infotrafic a anunțat, sâmbătă dimineață, că drumurile din 13 județe sunt acoperite pe alocuri de zăpadă, însă, la această oră, nu sunt restricții de trafic. ”Sunt semnalate precipitaţii sub formă

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 49 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°