N-as zice ca Adrian Nastase a nimerit-o prea bine cu consilierii de imagine pe care i-a avut de-a lungul timpului, dar ca de data asta nici ca s-a mai intamplat sa fie prost sfatuit. Iar daca a facut-o dupa capul lui, vorba lui Creanga, "rau cap a avut". Nici in cele mai roz vise ale lui Traian Basescu si ale celorlalti dusmani nu a existat varianta ca el sa-si deschida singur jurnalistilor (si, prin ei, privirii publice) casa din Strada Zambaccian, unul dintre barlogurile lui preferate. L-am vazut uneori pe faimosul Iozefini explicandu-si trucurile in fata publicului, reluandu-si prestidigitatia cu incetinitorul, in asa fel incat ochiul sa aiba acces la scoaterea din maneca a oului pe care-ai fi crezut ca maestrul il extrage din urechea unei persoane din public. La ceva asemanator am asistat si noi privindu-l pe simpaticul cetatean, alaturi de suferinda sa sotie, aratandu-si modestele agoniseli de o viata-ntreaga.
Subliniez inca o data: ceea ce s-a vazut in Zambaccian, ca si faimoasa mostenire a matusii nu sunt, probabil, decat o minuscula parte din pestera lui Ali-Baba. Numai Dumnezeu stie unde se afla grosul averii. Deocamdata sa lasam poporul roman sa caste gura si la aceste mizilicuri, cu aceeasi uluire ca in fata primelor imagini, din 1990, din vila lui Ceausescu, cea cu closete din fildes si robinete din aur masiv...
Iata un om provenit din nomenclatura comunista casatorit cu fiica unui ministru comunist si traind, de cand se stie, in atmosfera "aristocratica" a noilor stapani, din 1948 incoace, ai Romaniei. Mai exista inca mitul ca acei primi comunisti chiar credeau in doctrina marxist-leninista, ca porneau cu niste idealuri sincere pe calea marilor infaptuiri. In realitate, cum o arata si cazul de fata, totul a fost o colosala farsa, a carei ipocrizie continua si azi, sub forma idealurilor social-democrate ale PSD-ului. De fapt, pentru acest gen