Ciudat si nu prea, dar poate ca pentru lumea noastra, unde miezul noptii bate la „unspe si douazeci“ (apud I.L. Caragiale – l-am revazut iar atirnat de cabluri si mutat pe soclul din Maria Rosseti, dupa ce fusese exilat in Piata Universitatii, mai rau decit in Berlinul lui iubit), nimic nu mai poate fi straniu, vizita presei libere la locuinta fostului premier al Romaniei si presedinte executiv al PSD m-a cam dezamagit. Nu ca m-as fi asteptat la cine stie ce Surprize, Surprize din partea locuitorului cel vestit din Strada Muzeul Zambaccian 16. Dar deziluzia a fost pe masura iluziilor produse de barbaria inchizitoriala a mamelucilor morarului care nu menajeaza nici femei, nici copii si bruscheaza lenjeria intima a nobilelor doamne, precum soldatii lui Stalin interesati de ceasurile elvetiene ale conationalilor lui Constantin Tanase. „Davai ceas, davai mosie, haraso tovarasie...“, pina ce nevinovatii democrat-populari miculesti au ajuns sa se ambasadoreasca in China si mai populara, de unde s-au pricopsit cu mici amintiri si suvenire intru neuitarea clipelor ferice consumate la receptiile cu sarmale si tuica de Ziua Nationala a Romaniei.

Prestatia televizuala a victimelor capitalismului basescian a fost pe masura grandorii de consignatie a modestei locuinte de casa, masa, munca, serviciu si paza intelectuala. Doar carti rare, pomenirea lui Maiorescu cu prilejul zilei natale a dlui I.I. – de ce nu Chivu Stoica sau Petre Borila, de ce nu un manuscris rar al lui Lenin, I.C. Frimu sau Dobrogeanu-Gherea? – tablouri, mobila stil, vase de portelan, „avem si Meissen si citeva de Jena, de la Walter Ulbricht...“, Iser, achizitii de junete, cadouri dragi, mosteniri de familie ale agriculturii socialiste, si cristaluri, covoare, sculpturi, computere, hota la bucatarie, parchet peste tot, faianta, gresie, furnir, ah, faimoasele termopane, cu glasul sugrumat de emotie