Ce nu reuseste presedintele iranian sa inteleaga este cum este posibil ca liderii occidentali sa il ameninte cu sanctiuni si tot felul de alte represalii, iar rusii (sprijiniti de puternice companii occidentale) sa ii vorbeasca de proiecte de gazoducte si alte investitii aducatoare de bani si prestigiu. Dosarul programului nuclear iranian se afla deja la Consiliul de Securitate ONU, dar toata lumea asteapta sa vada cind vor cadea de acord marile puteri asupra unei atitudini comune. Statele Unite par a nu mai avea rabdare, insa nu reusesc sa transmita lumii ca poseda o strategie credibila de intimidare a regimului iranian. Intre timp, ambasadorul american la ONU, John Bolton, pronunta cuvintele "lovitura preventiva". Desigur, intii ar trebui instituite sanctiunile internationale, insa nimeni nu-si face sperante prea mari in ceea ce priveste succesul lor. De obicei, guvernele "statelor-paria" prefera sa cedeze inainte de instituirea sanctiunilor internationale, ca sa se prezinte supusilor sau prietenilor din afara drept concilianti, nu fricosi. Iar de multe ori nici nu se ajunge acolo: cine s-a gindit vreo clipa, in mod serios, la impunerea unor sanctiuni Coreei de Nord, protejata Chinei? Programul ei nuclear (incluzind aici si rachetele transportoare) este mult mai avansat decit cel al incepatorilor iranieni. E adevarat, insa, ca Divinitatea, prin vocea unor clerici, tocmai a stabilit ca posesia armelor nucleare nu contravine preceptelor islamice. Un diplomat american spunea odata ca e mult mai usor sa discuti cu omologii comunisti, fie ei chiar asiatici, pentru ca cele doua tabere impartasesc un minim set de valori si vorbesc un limbaj comun. Cu fundamentalistii religiosi e mai greu, mai ales daca inca n-au deslusit tainele negocierii in conditii de criza sau matematica descurajarii nucleare. Vecinii islamici (e drept, suniti) ai Iranului au inteles deja ca de viitoa