Diplomatie romaneasca

Daca оn timpii de mijloc si, apoi, оn prima parte a veacului trecut am avut sansa sa apara dintre noi o seama de personalitati cu abilitati diplomatice deosebite, gratie patriotismului carora aceasta tara mai exista оnca, se pare ca stirpea lor s-a stins o data pentru totdeauna. Numai asa ne-am putea explica de ce "trebile din afara" ale Romaniei nu doar ca n-au оnregistrat оn vremea din urma vreo izbanda, dar au primit rezolvari dintre cele mai paguboase cu putinta. Majoritatea negocierilor noastre, si cu vecinii, si cu Uniunea Europeana, s-au purtat si se poarta оn genunchi, repetand atitudinea boierilor ce mergeau cu caciula оn mana la Poarta sa ceara tronul si sa-l primeasca оn orice conditii. Оn felul acesta am оncheiat tratate ce ne-au anulat drepturi istorice si ne-au retezat orice posibilitate de a veghea la starea romanilor din afara fruntariilor. Tot оn felul acesta am оncheiat tratate de aderare cu clauze ce ne vor preface оntr-o semicolonie. Si tot astfel am "privatizat" resursele strategice ale Romaniei, atribuindu-le pe aproape nimic unor companii de stat straine. Este un mod cel putin ciudat de slujire a intereselor nationale, invocate cu aplomb la ocaziile festive, оnsa jertfite fara noima, de nu pe altarul nepriceperii, atunci cu siguranta pe acela al relei-credinte. Iar оmprejurarea ca detaliile paguboase ale оntelegerilor, acordurilor si tratatelor internationale sunt tinute cu grija departe de ochii opiniei publice, numai jocurile оntamplarii scotandu-le la lumina, оnclina serios balanta оn favoarea celei din urma.

Ultima isprava a diplomatiei noastre specializate оn tactica cedarilor permanente a fost оncheierea, оn toamna anului trecut, a acordului romano-ungar cu privire la averea lui Emanuil Gojdu. Acordul calca оn picioare toate prevederile testamentare ale ilustrului barb