"Pana unde poate merge un metisaj religios corespunzator metisajului cultural pe care si-l dorea Leopold Sedar Senghor ? Crestinii nu pot renunta sa creada in Intruparea lui Dumnezeu sI sa vada in Iisus nu un profet ca Moise sau Mahomed sau un intelept precum Sakyamuni (Buddha) si Confucius, ci a doua persoana a Treimii care a venit printre noi ca sa-si apere conditia umana sI sa ne aduca in dumnezeirea finala, adica mantuirea. Pe de alta parte nu prea vedem cum ar putea fuziona intr-un sincretism unic afirmarea nemuririi personale proprie religiilor Cartii (dar si taoismului) si credinta in contopirea in sfarsitul ciclului reincarnarilor, a identitatilor individuale in pacea indistincta din Nirvana, imens ocean ce inghite toate picaturile de apa umana. Asa cum se prezinta lucrurile la ora actuala, nu exista oare o incompatibilitate intre aceste conceptii despre om si divinitate? E preferabil sa o recunoastem cu toata sinceritatea, insa fara agresivitate sau complexe de superioritate si incercand sa intelegem tot mai bine convingerile celorlalti. Ceea ce presupune respect si intelegere." Randurile acestea sunt decupate dintr-o carte aparuta de curand la Polirom, in traducerea lui Giuliano Sfichi, In asteptarea zorilor (un crestinism de maine), a reputatului istoric francez, Jean Delumeau, cunoscut bine si in Romania pentru lucrari cum ar fi "Frica in Occident". Ce intelegem din acest fragment ? Ca ecumenismul nu trebuie confundat cu metisajul. Ca intr-un dialog interreligios concesia, daca apare, se cuvine facuta cu multa prudenta. Ca nu putem renunta la anumite repere dogmatice de dragul asa-zisei intelegeri fara a pune astfel in primejdie insasi identitatea noastra duhovniceasca. Campionii ecumenismului cu orice pret despre care nu se poate spune ca nu se inmultesc, daca nu de la o zi la alta, atunci de la o luna la alta cu siguranta, ne cer, pentru ca in lume sa