Nu ştim dacă apreciaţi sau dimpotrivă vă enervaţi că am sacrificat o pagină ca să ne facem nouă reclamă. Ca să ne arătăm muşchii acoperiţi încă de mantalele groase de iarnă, de pulovere, semn că primăvara se lasă încă aşteptată. Am considerat însă că ar fi bine să ne cunoaşteţi şi altundeva decât la întâlniri oficiale, sindrofii. De exemplu, acasă la Zi de Zi.
În redacţia în care de mai bine de un an se coc subiecte, se încing calculatoarele şi câteodată spiritele. Pentru că nimic nu iese pe tarabă fără şedinţe la ora 9.00, după calvarul cititului presei pentru unii, relaxare pentru alţii, în care se stabilesc cum ne vom petrece cele câteva ore până la momentul în care primele rânduri se aştern pe monitorul computerului. Ne urnim câteodată greu spre un telefon, ne e lene să ne ducem până la o conferinţă sau întâlnirea cu un subiect. Atunci se mai ţipă. Stresul de dimineaţă.
Până la urmă, în lupta cu ceasul, ne începem alergătura, unii la maraton, alţii mulţumiţi cu 100 m garduri. Mai ridicăm din umeri a neputinţă, pentru ca în final să revenim în faţa calculatorului. Primele cuvinte se înşiruie greu. Enervant de greu. Parcă am fi elevi în clasele primare şi tocmai ni s-a cerut să scriem o compunere pe o temă dată.
În sfârşit reuşim. Verbele se înlănţuie şi textul e gata să intre la editat. Ne apucă puţin tremuriciul. Nu ştim cum va fi. Mai o observaţie scurtă, care ne aminteşte că limba română nu este, teoretic, facultativă, mai un reproş că am cam "fuşărit" textul. Câteodată nu se întâmplă nimic, semn că este fie prea mare graba, fie articolul, ştirea, interviul, reportajul este scris bine, adică pe gustul editorului. Ajunşi aici, treaba noastră s-a cam terminat. Rămâne ca cele 12 pagini să fie trimise pe ftp în tipar.
În tot acest timp, colegii noştri de la administraţie, contabilitate, juridic, difuzare, marketing, publicitate, parcurg
