Economia Romaniei are in acest moment doua infatisari. Prima dintre ele, care poate fi vazuta cu ochiul liber, este una reala, rezultatul schimbarilor survenite in ultimul deceniu si jumatate. Cea de-a doua, profund diferita de prima, este una virtuala, infatisata in manualele de geografie destinate elevilor de gimnaziu. In aceste carti, economia patriei noastre s-a schimbat mai lent sau chiar deloc; pe alocuri, ea seamana izbitor cu cea a "epocii de aur". Fabrici inchise in unele cazuri de mai bine de un deceniu, culturi desfiintate la inceputul anilor 1990 sau linii aeriene internationale pe care avioanele romanesti continua sa zboare (la 3-5 ani dupa inchiderea lor) sunt numai cateva dintre detaliile pe care scolarii trebuie sa le toceasca cu spor taman la una dintre materiile care fac subiectul testelor pentru admiterea in liceu. Impreuna cu specialistii Directiei Generale de Politici Industriale din Ministerul Economiei si Comertului (MEC) am incercat sa analizam care dintre activitatile economice mentionate in capitolele dedicate industriei, in doua manuale alternative de geografie pentru clasa a VIII-a, mai functioneaza si care nu. Primul manual il are ca autor pe Octavian Mandrut, iar al doilea a fost realizat de o echipa formata din Silviu Negut, Gabriela Apostol si Mihai Ielenicz. Prelucrari de neferoase in fabrici inchise demult Siderurgia si resursele minerale necesare acestui sector, extrase din subsolul bogat al patriei noastre, reprezentau si reprezinta inca motive de mandrie nationala pentru autorii cartilor scolare. Manualul lui Octavian Mandrut mentioneaza, de pilda, la pagina 88, ca Hunedoara este singurul centru relativ independent din industria siderurgica din punctul de vedere al resurselor de materii prime, folosind minereul de fier din muntii Poiana Rusca si huila cocsificabila din bazinul Petrosani. "Hunedoara este singurul centru rela