Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamele nu vor mai fi despărţite de copii

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 18 martie 2006 ·

Saloane reabilitate, dotate ultra-modern, în conformitate cu standardele europene. Aşa le întâmpină de acum Maternitatea Braşov pe proaspetele mămici. Cele cinci încăperi modernizate aparţin Secţiei de Lăuzie şi sunt destinate programului „Mamă-copil”. „Am implementat şi noi acest sistem european, care, pe lângă faptul că îmbunătăţeşte calitatea actului medical, îi creează proaspetei mămici un confort psihic nemaipomenit. Şi asta pentru că, de îndată ce s-a născut, bebeluşul îşi va petrece primele zile din viaţă în acelaşi salon în care este internată mama lui. La rândul ei, femeia învaţă, în acest fel, cum să-l alăpteze, să-l spele şi să-l îngrijească pe micuţ”, a menţionat doctorul Flavius Gliga, directorul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Braşov. Acesta a mai precizat că intenţiona de multă vreme să adopte acest sistem, conform normativelor europene, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza problemelor cu care s-a confruntat unitatea sanitară în ultima perioadă, respectiv infecţiile cu stafilococi. La rândul său, doctorul Alexandru Grigoriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, a subliniat că sistemul „mamă-copil” este cu atât mai bun cu cât, fiind mereu sub stricta supraveghere a mamei, şansele de îmbolnăvire ale bebeluşului se reduc substanţial. În plus, prin reabilitarea şi modernizarea saloanelor destinate Secţiei de Lăuzie, au fost distruse numeroase bacterii „Noi am supravegheat, îndeaproape, procesul de reabilitare a acestor încăperi şi suntem foarte mulţumiţi de rezultat. Şi asta pentru că tot ceea ce s-a realizat aici se ridică la standardele impuse de Uniunea Europeană”, a declarat doctorul Alexandru Grigoriu, şeful DSP Braşov. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 850 de milioane de lei vechi, bani care au fost alocaţi, o parte, de la Consiliul Judeţean Braşov, iar cealaltă parte din fondurile proprii ale Maternităţii.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 32 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 46 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 56 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°