Pana acum, in literatura universului concentrationar comunist, aveam cinci figuri tulburator-exemplare ale feminitatii torturate: Adriana Georgescu, Lena Constante, Oana Orlea, Anita Nandris-Cudla si Elisabeta Rizea. Fiecare cu falsele-i vinovatii, fiecare cu tipul ei de suferinta, cu specificul contextual al arestarii, molestarii, judecarii si condamnarii ei. Fiecare cu felul propriu de a indura si supravietui umilintelor, nedreptatilor, caznelor, fie aspru incrancenat, fie cu ingaduinta, umor amar si incrancenata resemnare. Desi s-a scris mult despre cazul fiecareia, niciodata nu-i de ajuns. Datoria noastra nu are margini.
Recent, celor cinci nume de mai sus li s-a alaturat inca o imagine a suferintei sublimate: octogenara Ioana Berindei, fiica fruntasului taranist basarabean (cu convingeri de stanga, aici e culmea) Ioan Hudita (1896-1982) si sotia academicianului Dan Berindei. E de ajuns sa stim ca la nunta celor doi, din februarie 1945, la Biserica Domnita Balasa, nas a fost Gheorghe I. Bratianu, in asistenta aflandu-se Iuliu Maniu, C. Titel Petrescu, Victor si Petre Papacostea, doctorul Lupu, P. Constantinescu-Iasi, Dinu Bratianu, ca sa intelegem anvergura virtuala a familiei care avea sa "ofere" puscariilor dejiste de dupa 1947, in doar trei ani, nu mai putin de 22 de persoane.
Convorbirile cu Ioana Berindei, realizate de Lavinia Betea la Editura Compania, sunt inainte de orice un model de moderatie, lucru deja subliniat nu demult de Eugen Simion in doua numere ale ziarului Ziua. "Fara ura. Fac o pledoarie pentru umanitate, umanism, corectitudine. Si pentru a face istoria dreapta, fara partinire", repeta cu insistenta, molcom, dar tenace Ioana Berindei. Arestarea din 1950 in conditii de totala nevinovatie (pur si simplu fiindca era fiica lui Ioan Hudita), trecerea de la Jilava la Vacaresti si la Mislea, conditiile mizere in care si-a nascut fetita d
