Tudor Lavric, Draculaland, roman, Editura "Domino" (tel. 0724/52.30.93), 196 pag; Necasatoritii, roman, Editura "Polirom" (Tel. 0232/21.74.40), 222 pag.
Cine urmareste noutatile din librarii nu poate sa nu observe ca se petrece de la un timp o efervescenta in literatura romana. Ca fierberea scoate la suprafata nume noi si ca sunt tot mai multi editori care investesc spre a le face vizibile. Dupa anii 90, de frenetica "recuperare" editoriala, cand piata cerea mai ales carti interzise in timpul comunismului sau marturii si documente, editurile si-au diversificat colectiile si, cu ce se castiga din domenii mai rentabile, au avut generozitatea sa publice si debutanti. Emulatia starnita de Poliromul lui Silviu Lupescu, prima editura care a promovat tineri prozatori romani, a facut ca si "concurenta" sa caute nume noi, in special in proza (poezia avand dintotdeauna un numar mai mic - spre confidential - de cititori). Impusi prin strategii de marketing agresive, asa cum si trebuie pentru a atrage atentia asupra unor necunoscuti, tinerii scriitori au invadat scena literara in ultimii ani, cautand, care cum poate si cat il duce mintea, sa se faca remarcat. Insa reclama e una si valoarea, alta. Critica de intampinare a ochit din pluton prozatorii de cursa lunga, cei care au cu adevarat ceva de spus si talentul de a o face in chip original. Ceilalti au si ei rolul lor in peisajul literar, ca o vegetatie marunta din care cresc arborii puternici. De pilda, in colectia "Ego-Proza" de la Polirom au aparut mai multi tineri care nu pot scrie decat despre ei insisi si experientele lor inevitabil asemanatoare si limitate: copilarie, familie, scoala, sexualitate, deruta existentiala, plictis, revolta, refugiu in paradisuri artificiale. E un drum infundat, fiindca, desi scriu bine, in lipsa creativitatii romanesti propriu-zise, a capacitatii de a inventa lumi fictionale