CRONICA DE RESTAURANT Cat de receptivi suntem la nou si dispusi sa asimilam concepte? Judecand dupa lunga izolare de Europa gurmanda, cultura gastronomica romaneasca ar trebui sa zbarnaie acum de "new entries".
In realitate, portia de libertate pe care romanul si-a luat-o intr-un decembrie tine si de foame, si de "lasa-ma sa te las". In numele aceleiasi libertati s-au importat artefacte si toane culinare pentru naivi si snobi. Dar in cate camine se vorbeste azi despre Vatel ori despre arta culinara? Aproape nicaieri. Iar cei care vorbesc nu merg la restaurant.
BRUNCH. Cu acest "brunch" am, de fapt, o socoteala personala. Ma trezisem intr-o zi mai tarziu ca de obicei. Trecuse ora micului-dejun, iar lunch-ul era prea departe. Ce-ar fi sa iau un brunch, mi-am zis, si asa am ajuns "La Italieni". Restaurantul promitea meniuri de brunch, acea formula hibrida de superbreakfast si lunch. Ca toate localurile italiene din Bucuresti, si acesta are un nu-stiu-ce familial. O soba alb-albastra cu motive primavaratice troneaza la intrare, putand fi declarata piesa de rezistenta a designului interior, altminteri reusit. Patronul, un "italiano vero", ne trimite meniul si un ospatar precipitat care ne ia comanda: "tagliatelle" - specialitatea (si alegerea) bucatarului - si "tiramisu". Cafeaua e din partea casei. Acesta e, de fapt, un meniu fix, din categoria brunch-ului. ("Brunch? Nu prea stiu ce inseamna. Vedeti ca scrie in pliant!", m-a "lamurit" ospatarulâ¦). La americani, conceptul de brunch e mai mult o stare de spirit, care le permite sa se poata bucura de o masa hranitoare cu mancaruri dulci (asimilate placerilor de dimineata) si sarate - destul de hranitoare. Daca la New York brunch inseamna, de regula, bauturi calde, suc de fructe, tartine, oua fierte cu sunca, prajituri, in Europa, fiecare bucatarie nationala a mai adaugat ceva.
PENNE. Cu siguranta ca ital
