Nu cred ca mai constituie o surpriza atitudinea conservatorilor lui Dan Voiculescu. De cand sunt in coalitie, au actionat contrar intereselor guvernarii, de cele mai multe ori facand jocul pesedistilor din considerente bine stiute. Din acest motiv, eticheta "solutie imorala" atribuita Partidului Conservator de Traian Basescu este valabila si astazi, la mai bine de un an de la compromisul politic din 2005. Spun compromis deoarece intre PNL, PD si PC nu se poate vorbi de o intelegere reala, bazata pe un protocol semnat cu inima impacata. Voiculescu a jucat mereu la doua capete, fiind dispus la acte de tradare pentru ca intotdeauna a crezut ca locul partidului sau este langa PSD. Cand a simtit insa gustul puterii (s-a vazut ce miros fin are liderul conservator), nu a ezitat sa-i lase balta chiar pe pesedisti intr-un moment crucial pentru viitorul lor. A preferat Alianta nu din convingere, ci din interes. Un interes insa meschin, as spune parsiv, daca s-a mers, de exemplu, pe candidatura proprie a unui reprezentant PC la sefia Camerei. In timp ce PRM a inteles ca trebuie sa voteze alaturi de Alianta, fapt ce constituie pentru clasa politica o surpriza, nu in acelasi mod au procedat reprezentantii unui partid aflat la putere, nu in opozitie, care au preferat sa-si rupa gatul decat sa-l sustina pe liberalul Bogdan Olteanu. Nici de data asta Dan Voiculescu nu poate invoca vreun motiv serios, in masura sa demonstreze ca a procedat corect. Justificarea potrivit careia nu exista un acord cu Alianta in ceea ce priveste alegerea presedintelui Camerei nu face doi bani. In mod deliberat s-a dorit faultarea PNL si PD numai pentru a proteja interesul PSD. Este o mare prostie sa crezi ca Voiculescu era convins ca Daniela Popa va castiga. Exista si varianta ca liderul conservatorilor si-a pus candidat propriu dinadins, dand astfel un ultim semnal inainte de plecarea dintr-o coalitie