Presa romaneasca se zbate si ea cum poate, cind glorios, cind penibil, pentru a incerca sa-si asigure, sau macar pentru a simula, independenta si autonomia, aflindu-se insa, din nefericire, la cheremul fetei celeilalte a informatiei si al economiei: aisbergul nevazut al serviciilor secrete, dar care cel mai adesea comunica tocmai prin intermediul presei, intervenind decisiv si perturbator in cimpul public al politicii.
In vacarmul aparent anomic al presei romanesti din ultimele saptamini, pe linga si pe fundalul, de fapt, al tonalitatii disperat critice, se pot distinge insa citeva note coerent discordante, care incet, incet incep sa compuna un adevarat refren, o adevarata sansoneta publicistica: trebuie sa punem punct republicii parlamentare corupte, care s-a dovedit un experiment istoric costisitor, esuat si falimentar, simpla forma fara fond mimetica, importata; singura salvare o reprezinta deplasarea dinspre sistem spre om, personalizarea sistemului, altfel spus, trecerea de urgenta spre o republica prezidentiala, strins unita in jurul presedintelui Traian Basescu, Comandant, mai intii doar la propriu, apoi din ce in ce mai mult la figurat „si in toate sensurile“, personaj fragil, totusi, care tot mai mult incepe insa sa fie vazut, si sa ne fie propus spre perceptie, ca un lider provindential, fiind fortat „de jos“ sa recurga la forta.
Campionii acestei pareri dramatizate apocaliptic, cu insistente note autohtoniste, sint doi cunoscuti editorialisti ai cotidianului Cotidianul: Traian Ungureanu si Horatiu Pepine. Amindoi colaboreaza regulat, si la fel de coerent, si la mensualul Idei in dialog. Se poate, asadar, spune ca apartin marcii „Catavencu“, exprimind pozitia acesteia.
Iata ce scrie, de pilda, Traian Ungureanu la 8 martie 2006, in Cotidianul, sub titlul Basescu, acum!, parind, cel putin stilistic, a nu deosebi fotbalul de via
