Adrian Marino
Libertate si cenzura in Romania. Inceputuri
Editura Polirom, Colectia „Plural“,
Iasi, 2005, 298 p.
Despre Adrian Marino s-a tot vorbit in ultima vreme, mai ales de cind cu scandalul decernarii premiului ASPRO volumului lui Andrei Plesu Despre ingeri; luarile de pozitie au fost si sint in continuare vehemente – recent, Gabriel Liiceanu, intr-un interviu acordat lui Ovidiu Simonca la inceputul acestui an, il critica din nou patimas pe Marino, plecat dintre noi in martie anul trecut.
Din toata opera carturarului clujean, cea mai importanta scriere a devenit brusc o dedicatie pe o carte, adresata lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. in plus, nu este trecuta cu vederea nici „vina“ lui Marino de a fi calatorit in afara in timpul comunismului; desigur, n-a fost singurul care s-a bucurat de acest privilegiu, dar, dat fiind ca nu a fost niciodata oprit la Curtici de catre vamesi, culpa se inzeceste.
Dincolo de dedicatii mai mult sau mai putin compromitatoare, Adrian Marino a lasat in urma o opera de mari dimensiuni, ajungind de la critica si teorie literara, inainte de 1989, la istoria ideilor, in scrierile sale postrevolutionare. Vocatia sa enciclopedica a fost remarcata si comentata de cei mai multi dintre comentatorii sai; nu poate fi trecuta cu vederea nici implicarea sa activa, atit prin intermediul volumelor, cit si al luarilor sale de pozitie in diferite dezbateri, in edificarea in spatiul autohton a unui proiect intelectual liberal, europenist, in traditie raspicat iluminista. Citim in prefata acestui ultim volum al lui Marino: „este vorba de o carte «militanta», «angajata» in apararea si afirmarea libertatii de constiinta, de gindire si exprimare. [...] Si, mai ales, de impunerea traditiei liberale romanesti“.
- Traditia liberala autohtona, prepasoptista
Marino incearca asadar sa impuna o
