Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict de interese în familia lui Rică Răducanu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 martie 2006 ·

Personaj pitoresc, plin de umor, Necula Răducanu este una dintre legendele vii ale Rapidului, echipă la care a jucat timp de un deceniu. Chiar dacă în cariera sa a trecut şi pe la Steaua, la care Personaj pitoresc, plin de umor, Necula Răducanu este una dintre legendele vii ale Rapidului, echipă la care a jucat timp de un deceniu. Chiar dacă în cariera sa a trecut şi pe la Steaua, la care fiul său, Cătălin Necula, este astăzi antrenor secund, Rică spune că sângele apă nu se face, iar la dubla confruntare din Cupa UEFA va ţine cu Realul din Giuleşti. Răducanu s-a supărat rău de tot când Rapid şi Steaua au picat împreună la tragerea la sorţi, dar este convins că echipa care va ajunge în semifinale va câştiga trofeul. "Sufletul meu este în Giuleşti. Până la moarte, cum văd că se spune acum. Vreau ca Rapid să se califice deşi, dacă mă gândesc la mălai, parcă aş ţine cu fi-miu. Chiar dacă mie nu o să-mi iasă nimic la treaba asta", spune cu umor Rică. Fostul portar recunoaşte că i-ar fi plăcut ca băiatul său să îmbrace tricoul alb-vişiniu: "Cătălin e rapidist de mic. Când am vrut să-l aduc în Potcoavă, nu l-a dorit Hizo, iar apoi Copos. Asta arată că, uneori, nu e bine să ai copilul fotbalist. Acum mă bucur că a ajuns la Steaua, după ce Naţionalul l-a dat afară. Se înţelege bine cu Olăroiu şi e foarte bine pentru viitorul lui". Confruntarea dintre cele două echipe româneşti a divizat familia Răducanu în două. Tatăl e cu Rapidul, mama, suflet de femeie, ţine partea lui Cătălin, şi a devenit stelistă convinsă. "Gata! S-a rupt treaba. Unde mai pui că Răzvan Lucescu este naşul lui Cătălin. Jucăm în familie, ce mai! Totuşi, cred că nu o să divorţăm după meciurile astea", glumeşte "Tamango". Dacă Răducanu va fi sigur pe stadion, pentru că "fără mine arbitrul nu dă drumul la joc", soţia va vedea meciurile acasă, la televizor. În ceea ce priveşte şansele de calificare, Rică es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 25 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°