Vintila Mihailescu (55 de ani, etnopsiholog, coordonatorul colectiei de antropologie a Editurii Paideia, profesor la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative) este din 2005 directorul Muzeului Taranului Roman.

Colaborator permanent din 1998 la revista Dilema Veche, el sustine rubrica "Socio-hai-hui", din recolta careia a publicat un volum in 2002 si altul acum, la Editura Polirom: Socio-hai-hui prin Arhipelagul "Romania".

Alaturi de Radu Cosasu, Alex Leo Serban, Marius Chivu si Eugen Istodor, Vintila Mihailescu face parte din ceea ce s-ar putea numi falanga ludico-hedonista a lui Andrei Plesu de la Dilema Veche. Plesu, fiind cea mai incapatoare fiinta din scriitorimea romana, dimensiunea epicureic-falstaffiana coexista perfect in cazul sau si al revistei pe care o conduce cu cea religioasa (Anca Manolescu, Teodor Baconsky), cu cea rece-exacta a pragmatismului flegmatic universalist (Mircea Vasilescu, Magdalena Boiangiu, C. Ghinea) si cea artistic-naravasa (Simona Sora, Iaromira Popovici), consonante, toate, cu natura celui bine impartit intre "pitoresc si melancolie".

Rubrica lui Vintila Mihailescu din Dilema Veche imi evoca saptamanal un film documentar realizat de Moscu Copel in urma cu un sfert de secol: pe un drum de tara asfaltat cu hartoape, o caroserie de Dacie ruginita asezata pe un sasiu de caruta. La volanul... caprei, cu biciul in mana, un taran mucalit cu un radio cu tranzistori alaturi, din care se aude limpede (si incredibil in peisaj) vocea lui Iosif Sava vorbind despre Beethoven...

Asta-i Romania si acum: o alcatuire paradoxala si fara leac precum anteriul lui Arvinte, de neexplicat neofitului, grotesca si atroce, patologica si feerica, scandaloasa si induiosatoare, indolenta, puerila si nevinovata.

In pagina lui Vintila Mihailescu avem o Romanie la purtator, cu mese la iarba verde si copii dependenti de tv,