În vară, circulaţia va fi dirijată pe o singură bandă Lucrările, care vizează, deocamdată, înlocuiri ale grinzilor, parapetelor laterale şi desfaceri de borduri, se desfăşoară încet. Ieri la amiază, doar câţiva muncitori lucrau fără prea mult spor, ca într-o zi de duminică. Din vară vor începe lucrările la nivelul căii de rulare şi al fundaţiei pentru reabilitarea stâlpilor de rezistenţă, iar atunci circulaţia va fi dirijată pe o singură bandă. Circulaţia rutieră în zonă nu este afectată pentru moment.
Expertiza tehnică efectuată de specialişti a arătat că podul necesită consolidare, armăturile de rezistenţă fiind degradate şi cu fisuri. "Se vor vopsi parapetele cu substanţe speciale şi se vor executa operaţii complexe, dar nu se va opri circulaţia. Pe perioada verii, a concediilor, când începem turnarea de asfalt la calea de rulare, vom dirija circulaţia pe o singură bandă", a declarat directorul Administraţiei Străzilor, Elena Ghineraru. Se estimează că valoarea lucrărilor ajunge la 140 milioane de euro, iar termenul de finalizare este luna noiembrie. Pe Podul Grant circulă zilnic mii de maşini. Traficul este infernal mai ales dimineaţa, între orele 7 şi 10, şi după-amiaza, între 14 şi 20. Pe Podul Grant circulă şi linia de tramvai 41, modernizată când Traian Băsescu era primar al Capitalei, devenind prima linie de metrou uşor din Bucureşti. Podul uneşte Piaţa Crângaşi de strada Turda, trecând pe deasupra căii Giuleşti, căii ferate spre Gara de Nord şi Căii Griviţei.
Dat în folosinţă în 1981, Pasajul Grant a suferit trei reparaţii capitale. Prima modificare capitală a fost însă în perioada 1992-1994, când s-a introdus calea de rulare a tramvaiului. Introducerea liniei de tramvai a îngustat calea de rulare pentru autovehicule, aglomeraţia devenind un motiv în plus pentru degradarea podului. Între partea carosabilă de pasaj şi dala pentru calea de tramva