Un coleg cu care impartasesc ambele mele profesiuni – si proza, si jurnalismul – imi telefoneaza pe la mijlocul zilei de luni, 27 martie, preocupat de doua opinii distrugatoare la adresa culturii romane: una, recenta, a regizorului britanic Peter Greenaway (ca sintem invizibili in cultura europeana) si o alta, a lui I.P. Culianu, din 1991, ca Romania nu ar avea decit sperante culturale, ca ii lipseste traditia, scoala, ca se fereste de efort etc. Eu nu stiu cum sunau exact cele doua afirmatii.
Am insa indoieli ca regizorul britanic cunoaste bine teatrul romanesc: Catalina Buzoianu, Silviu Purcarete, Saviana Stanescu, dar si tineri ca Ana Margineanu, Stefan Peca, Gianina Carbunariu au intrat deja in circuitul international, ca sa nu mai vorbesc despre actori: Maia Morgenstern, Marcel Iures, Ion Caramitru s.a. in Franta exista doua nume celebre: cel al dramaturgului Matei Visniec si cel al criticului de teatru George Banu. Filmul european il are de mult pe Lucian Pintilie, i se alatura acum si Cristi Puiu, al carui recent film tocmai ruleaza la Paris.
ii reamintesc colegului meu de proza si ca la 22 ani, citi avea Culianu atunci cind a plecat din Romania, cu o educatie care ar fi trebuit completata prin efort de autodidact (asa ne-am format toti in regimul comunist) si, bineinteles, fara sa fi apucat sa intre in cultura romana, n-ar fi fost in drept sa faca astfel de afirmatii. Dar mai ales, la viteza cu care se misca lumea de azi, mi se pare absurd sa mai acordam importanta unei afirmatii facute acum 20 de ani de catre un scriitor si un specialist in istoria religiilor care s-a dezvoltat intr-un spatiu international (acolo unde azi poate fi masurata si statura lui exacta). El nu a urmarit nici macar de pe tusa cultura romana.
Filozofia si eseul romanesc n-au avut (inca) ecou, ii spun – sint traduse doar Jurnalul de la Paltinis si Despre inge