Necesară sau anacronică? Proiectul legislativ al legii lustraţiei a fost avizat miercuri de comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat. Având ca scop eliminarea din viaţa publică a foştilor activişti comunişti şi a ofiţerilor de Securitate, proiectul ridică, însă, o serie de întrebări vizând constituţionalitatea unui asemenea demers, la 16 ani de la Revoluţie. Promovată de partidele istorice – PNL şi PNŢCD -, dar şi de societatea civilă, o lege a lustraţiei ar putea declanşa o avalanşă de procese, pentru că restricţionarea dreptului constituţional de a fi ales nu se poate face decât printr-o hotărâre judecătorească. Politicienii mureşeni sunt împărţiţi când vine vorba de susţinerea unei iniţiative care are mai degrabă o valoare morală decât una pragmatică.
O lege a lustraţiei, aşa cum au existat în multe dintre ţările fostului bloc comunist, a reprezentat de-a lungul anilor un proiect politic promovat în special de partidele istorice şi de societatea civilă. Istoria demersurilor care vizau eliminarea din viaţa publică a foştilor comunişti a debutat în februarie 1990 prin Declaraţia de la Timişoara, care propunea ca pentru 10 ani fostei neomenclaturi să i se interzică accesul la funcţiile publice. Un proiect legislativ în acest sens a fost senatorul ţărănist Gheorghe Şerban, în 1994. Ultimul proiect legislativ în acest sens, iniţiat în iunie 2005 de liberalii Viorel Oancea, Eugen Nicolăscu, Mona Muscă şi Adrian Cioroianu, a fost avizat pozitiv, în şedinţa de miercuri, de comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat.
Potrivit proiectului, foştii activişti comunişti şi ofiţerii de Securitate nu mai au voie timp de zece ani să candideze pentru funcţii de demnitate publică, printre care cea de preşedinte al României, parlamentar şi membru al Guvernului, dar şi cele de magistrat, prefect, primar, viceprimar, în conducerea BNR sau c
