- Miriapodul
„O face de ochii lumii!“ Cum adica? Asa, nu face, se preface. Se stie privit si face exact ceea ce altii doresc sa faca. Dar lumea este un ce inidentificabil, ochii lumii pot fi ochii oricui si ai nimanui in particular. De cine se simte el privit, controlat sau judecat? De o colectivitate fara chip, din care doar privirea conteaza, de ochii unei multimi care judeca uniform, dar nemilos. La fel, „gura lumii“ nu este a cuiva anume, ci a tuturor, desi vorbeste cu o singura voce, precum inainte ochii priveau cu o singura privire. Ochii lumii comunica gurii lumii cind sa instige la represiune.
Ambele expresii creeaza un spatiu ciudat, un spatiu intre, unde esti singur in ceea ce faci, dar te stii inconjurat, privit si vorbit de o multime avida de singe, gata sa te sfisie la rece, oricind, desi nimic nu te vesteste cind. O scena de pinda in care vinatul poate vorbi si privi, dar nu poate rupe cercul vinatorilor. Un spatiu ritual in care stii ca vei fi sacrificat de nu vei profita de singura ta sansa, aceea de-a face exact ceea ce asteapta de la tine „ochii lumii“, indiferent de ceea ce tu insuti gindesti. De-o faci, nu esti definitiv salvat, nici vorba, dar inchizi un timp „gura lumii“, amini semnalul de linsaj. Pentru asta, trebuie s-o faci sa creada ca te porti conform cu ceea ce ea asteapta de la tine. Lumea este un miriapod cu tot atitea mii de ochi si de picioare, incolacit in jurul micului tau spatiu de manevra, si nu poti supravietui decit anulind orice motiv care ar putea-o face sa creada ca vede in tine altceva decit este ea: alteritatea creeaza pofta de-a ucide, conformitatea o stinge.
- Spatiul public
Acest spatiu ritualistic – poate prea incarcat de amintiri din René Girard? – dar nu mult diferit de ceea ce romaneste s-a numit mereu gura satului, in ciuda idealizarii sale drept comunitate simbolica, la un Bla