Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboi imobiliar

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 3 aprilie 2006 ·

•Cumpararea unui apartament sau a unei case a devenit in ultimii ani preocuparea principala a celor mai multi dintre ieseni •Cotidianul ZIUA de Iasi prezinta modul in care poate fi obtinut un credit ipotecar, in functie de salariile din diferite domenii de activitate •Din datele oferite de Directia Judeteana de Statistica, in prima luna a acestui an, cel mai bine au castigat cei care lucreaza in domeniul intermedierilor financiare, unde salariul brut s-a cifrat in jurul sumei de 27 de milioane lei (2700 RON) •Cu un astfel de salariu, solicitantul poate primi de la banca un imprumut de 30 de mii de Euro, in conditiile in care acesta este necasatorit

In timp ce nivelul de trai al populatiei se afla la cote scazute, guvernantii anunta verificari serioase ale averilor unor persoane, verificari ce vor avea ca scop corelarea veniturilor cu valoarea averilor declarate la Fisc. In timp ce conditiile de creditare pentru constructia unei locuinte sunt extrem de greu de indeplinit de un cetatean cu venituri obisnuite, exista numerosi cetateni ce stapanesc vile impozante, egale ca dimensiuni cu un palat. De unde au acesti oameni banii, ramane sa spuna institutiile de control ale statului. ZIUA de Iasi prezinta ce credite imobiliare pot angaja simplii cetateni si ce locuinte pot cumpara acestia, singura sursa de finantare fiind veniturile legal declarate. In timp ce unii si-au facut palate la marginea orasului sau in suburbii, veniturile lor nu justifica o asemenea avere. In acelasi timp, iesenii de rand duc un adevarat razboi imobiliar cu bancile comerciale care acorda imprumuturi ipotecare. Vom reveni in editiile viitoare cu unele cazuri concrete despre imensele vile ale unor angajati bugetari, care pozeaza in persoane cinstite si incoruptibile.

Visul oricarui iesean este sa aiba o locuinta proprietate personala. Pentru cei mai multi dintre sala

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 46 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°