Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful hoţilor din trenurile braşovene a fost prins

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 4 aprilie 2006 ·

Şeful hoţiilor care operau în trenurile din Braşov a fost prins şi reţinut de poliţiştii de la Transporturi Feroviare Braşov. Bărbatul nu fura în mod direct niciodată. Se folosea de alte persoane cărora le dădea informaţiile de care aveau nevoie pentru a putea acţiona şi aştepta să îşi primească partea din pradă. Nu recunoştea niciodată că are legătură cu furturile, însă avea cazierul destul de plin. Poliţiştii spun că şeful hoţilor a fost ultima oară eliberat din închisoare în 2003. I-a rămas totuşi un rest de pedeapsă de 300 de zile. Albert Poczo, în vârstă de 34 de ani, este din Târgu Mureş. Acesta era tot timpul prin trenurile care plecau din Braşov. Se dădea drept vânzător ambulant. Vedea cine are bani şi, apoi, îşi punea complicii să atace, dar niciodată nu folosea violenţa. Poczo îi iniţiase pe complicii lui să fure, în general, atunci când îi văd pe oameni că dorm. Un astfel de caz s-a petrecut în urmă cu câteva zile, iar victima a fost un orădean. Bărbatul mergea spre casă şi nu bănuit nici nu moment că este urmărit îndelung de către vânzător ambulant. Când a venit noaptea Poczo, l-a pus pe unul din complici să intre în vagonul în care victima dormea. I-a furat un fâş în care se aflau bani. Cei doi au pus astfel mâna pe 250 RON, 50 euro şi o pereche de ochelari. În momentul în care orădeanul s-a trezit, a observat că a fost jefuit. Orădeanul a depus imediat o reclamaţie la Poliţie, iar făptaşii au fost prinşi. Primul reţinut a fost complicele. Acesta se numeşte Cornel Zălaru în vârstă de 34 de ani. El a declarat că era îngrijitor de animale când l-a cunoscut pe Poczo. Acesta din urmă i-a propus o afacere şi l-a învăţat cum să fure de la oamenii ce călătoresc cu trenul. Poliţiştii de la TF au reuşit apoi să dea şi de urma lui Pocza. Cei doi au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a emis un mandat de arestare doar pe numele lui Albert Pocso, complicele

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 25 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de o mașină, de față cu soția și copilul

Ziua News acum 21 minute
O vacanță în Turcia s-a sfârșit tragic pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de mașina de teren care trebuia să îi ducă pe el, soția și copilul într-o aventură pe munte. Văduva a povestit la Digi24 cum șoferii conduceau agresiv pe drumur

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 32 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°