Deschis relativ recent, restaurantul Temple nu atrage atentia, deoarece platforma din fata localului nu este finalizata, lasând impresia unui santier in lucru. Daca ai rabdare sa treci de zona cu pietris, inauntru surprizele placute se tin lant. Faptul ca restaurantul nu este foarte spatios creeaza impresia de intimitate, care este sporita de multe detalii. Atmosfera este mai mult decât placuta si relaxanta, apropiindu-se de caldura propriei locuinte. Mobilier din lemn, fotografii cu spoturi publicitare (pentru bauturi alcoolice sau racoritoare, motociclete, restaurante americane) inramate si atârnate pe pereti intr-o adevarata expozitie si... tablita neagra pe care ospatarii scriu, in fiecare zi, cu creta, meniul zilei (mai mult sau mai putin „irish“)... Restaurantul Temple se vrea un strop de Irlanda si reuseste: naproanele care sunt, de fapt, copiile unei fotografii a unui restaurant irlandez, muzica veche, dar buna (gen „oldies but goldies“), meniu bilingv (român si, din nou, „irish“), detalii care completeaza sentimentul ca esti intr-un loc special, rupt de realitatea olteneasca... Personalul de la Temple este, as putea spune, la fel de „special“ ca restaurantul: amabilitatea este vizibila si nici pe departe fortata, ospatarita cunoaste meniul si face recomandari, in functie de preferinta clientului, din meniul care sta, evident, sub semnul „irish“, incepând de la pâinea cu usturoi si cascaval (garlic bread and cheese), buna de mâncat fara nimic altceva si continuând cu pieptul de pui la gratar (Arlington's Famous Chicken) cu sos de mere si whiskey sau cotletul de porc (Left Bank Steak) cu sos de menta si miere care, personal, mi s-a parut delicios. Preturile nu sunt foarte mici, dar pentru astfel de delicatese merita, macar in ziua de salariu, sa ii faci o surpriza persoanei iubite, invitându-o la Temple. In notitele pe care le-am luat intre doua inghitituri de