OCHIUL SOACREI Acum, ca a trecut luna femeilor, ne intoarcem la treaba, si eu, si nora-mea, pline de forta si de bune intentii. Mai mult sau mai putin... Afara s-a facut frumos, au inceput sa infloreasca pomii... Am avut destul timp sa constat toate astea, intrucat, de vreo cateva saptamani, catelul nora-mii e in grija mea, ca ea are treaba la serviciu. Si mi l-au pasat mie sa-l scot la plimbare dimineata si seara, pe motiv ca sunt pensionara si n-am alta treaba. Noroc ca animalul mi-e simpatic. Si uite-asa strabat eu zi de zi Bucurestiul, cu mijloacele de transport in comun, ba ca sa plimb catelul, ba "ca sa gasesc patrunjelul mai ieftin" la alta piata, dupa cum mi-a spus o tinerica furioasa ca n-are loc sa se aseze in autobuz de astia ca noi. Nu mai e tineretul respectuos ca pe vremea mea. Si stau eu si ma intreb, asa o fi facand si nora-mea prin tramvaie? Nu m-as mira, dupa ultima experienta gastronomica pe care am trait-o impreuna.
Ce sa fie, ce sa fie! Voia, vezi Doamne, sa-i pregateasca ceva dulce sotului ei. Zic eu ca asta era pretextul, si ca de fapt ea poftea la ceva bun, date fiind ultimele evenimente. Si m-am oferit, bineinteles, "ca tot n-am eu nici o treaba", sa-i prepar o placinta cu mere si scortisoara, ca sa fie si de post. Am strabatut pietele in lung si-n lat dupa mere mai aratoase si, cand vin inapoi acasa, gasesc un bilet de la nora-mea: "Mami, vezi ca am cumparat eu aluatul fraged pentru placinta. E in frigider, pe raftul al doilea, in spate. Cauta bine, ca trebuie sa-l gasesti. Cu restul te descurci dumneata". Va dati seama ca am urmat indicatiile pretioase, dar degeaba, de aluat n-am dat pana n-am facut ordine in frigider. Ca nora-mea are o idee fixa, lasa in frigider ditamai oalele in care mai e cel mult o portie cu mancare. Ea zice ca, daca o deserti in altceva, mancarea isi pierde gustul. Eu zic ca de lene. Asa ca i-am scris si eu un b