„Descoperirea teatrului politic (cum altfel am putea sa-i spunem?) il relanseaza pe Matei Visniec in cursa, atat de bine inceputa, pentru obtinerea unui loc bun in dramaturgia universala contemporana (dupa ce in dramaturgia romana contemporana are deja locul intii).“ Astfel isi incheie Alex Stefanescu capitolul destul de generos dedicat scriitorului roma-no-francez, unul dintre cele mai generoase in aprecieri din intreg volumul de aproape 1.200 de pagini.
Si mai mult ca sigur are si dreptate in a-l considera pe Visniec cel mai mare dramaturg roman contemporan, pentru buna si incontestabila ratiune ca este, practic, aproape singurul dramaturg roman contemporan despre care scrie Alex Stefanescu – nici Ion Baiesu, nici Teodor Mazilu nu beneficiaza de entuziasmul plasarii in canon ce i se rezerva lui Visniec. Cit despre ceilalti dramaturgi ai ultimilor 50 de ani, unii dintre ei au parte de scurte capitolase descriptive (in acelasi stil anecdotic ce face nota specifica a sintezei lui Alex Stefanescu), altii sint pomeniti in treacat si pierduti pe parcurs, iar un numar important sint, inexplicabil, pur si simplu ignorati.
Si, pentru ca vocea criticului conteaza mai mult decit orice comentariu, iata citeva nume de dramaturgi romani contemporani despre care uneori Alex Stefanescu se face ca n-a auzit (ordinea este strict alfabetica, iar insiruirea nu se vrea exhaustiva):
- Lucia Demetrius
Autoarea celor Trei generatii (pentru dramaturgia careia Alex Stefanescu ar fi putut gasi analize interesante in, de pilda, seria de Cautari... si Explorari... in istoria culturala a comunismului semnata de Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir) apare de doua ori, o data la pagina 301, in insiruirea sumarului primului volum al Literaturii romane intre cele doua razboaie mondiale, si din nou la pagina 359, intr-o lista care cuprinde nu
