Apropiat ca viziune de Ion Muresan si Virgil Mazilescu, dar si de Vasile Vlad, cultivind o poezie obsesiva, onirica, Marian Draghici e unul din cei mai originali si profunzi poeti aparuti in peisajul literar romanesc dupa caderea ceausismlui. Volumul de poezii Partida de biliard din padurea ruseasca a lui Marian Draghici poarta o dedicatie, care ma duce cu gindul la Caderea Casei Usher, de Allan Edgar Poe - "In memoria fugoasei Ina Ulm, alias Viorica Antonescu, nemuritoarea mea sotie". Aceasta e dedicatia. Ea se potriveste perfect cu titlul volumului. E ca un stigmat, ca un blazon greu de purtat, "la treizeci si sapte de ani, dar si la patruzeci si trei, cind infloreste macul de iunie": "Macul de iunie cunoscu dragostea ei./ Dragostea ei a trecut / Ca macul de iunie // Dar in fiecare an se va ivi zimbind / De-a lungul vietilor noastre / acest clopotel de flacari sparte. Surprinsi / la vederea lui vom fi pentru o clipa, din nou / de dragoste impurpurati - ca inotatoarele pestilor / ca rodia / ca amurgul / ca macul de iunie". Pe Marian Draghici l-am cunoscut pe la sfirsitul anilor '70, cind poetul descinsese in Iasi, in cautarea unei slujbe. Inalt, subtire, cu o tinuta aproape aristocratica, posesor al unei mustati nietzscheene, Marian Draghici putea fi intilnit aproape in fiecare dupa-amiaza pe strada Lapusneanu sau in fata Casei de Cultura a Tineretului, unde exista celebrul Stud-Bar. Umbla in compania unui alt scriitor ce sosise tocmai de pe meleagurile Turnului Severin si ucenicea cu sirg alaturi de noi la "Corso", Dumitru Augustin Doman. Spirit intransigent, insetat de dorinta de-a cunoaste lumea, Marian Draghici, spre binele sau, nu a rezistat prea mult la Iasi. Bisericile, manastirile, dulcile coline, Casa Universitarilor, Copoul, Casa Pogor, nimic nu l-a putut opri aici. Autorul Partidei de biliard a intuit din timp pericolul pe care era cladit Iasul nostru li