"Avem echipa, avem valoa-re/ Nici in p⦠nu ne doa-re!". Dupa â89 s-a dat liber la dulcele stil al tribune-lor. In arena sportiva sau politica, violenta limbaju-lui nu mai are limite. In a-celasi timp, pentru ca suntem mereu pe fuga, comuni-carea e tot mai concisa. Noroc cu telefoanele mobile! "vb p scurt k nu-i timp. n vdm la stadion. hai steaua!". Tocmai v-am trimis un SMS! In dulcele stil al tribunelor
Violenta este o realitate cruda, nu o figura de stil. Iar violenta de limbaj este o consecinta a violentei fizice. Ambele se intalnesc pe stadioanele sportive. Nu pe teren, ci in tribune.
Suporterii echipelor sportive au devenit o sursa de stres pentru conducatorii cluburilor. Violenta din tribune a atins cote de neimaginat pe vremea "impuscatului": scaune smulse, sparte sau incendiate, batai cu lanturi in pauze sau dupa meci, antrenori care sar la gatul spectatorilor, pietre, sticle si alte obiecte aruncate in capul jucatorilor, injuraturi, amenintari cu moartea etc.
GLAZURA. In privinta limbajului (exagerat spus, mai degraba sistem de comunicare cvasiverbala), el are o singura calitate: este pestrit ca un pres facut din deseuri textile. Petice sonore, in cazul de fata... Unele tentative lingvistice ai zice ca sunt chiar inocente prin comparatie cu cele extreme: "Avem echipa, avem valoare,/ Nici in p... nu ne doare!" sau o invitatie la duel in elegantul stil de tribuna: "Caini spurcati, de p... sa ne luati!". Toate acestea sunt, cum spuneam, nevinovate eufemisme fata de ororile rasiste, blestemele si ocarile care zguduie tribunele cand se incinge atmosfera de pe teren: "Ole, ola, sa moara CCA!" (pentru Steaua), "Ahe, aho, sa moara Dinamo!" sau "Afara, afara, cu ungurii din tara!". Exista si incercari nereusite de a glazura cat de cat ragaitura injuraturii cu unele scame prozodice: "Am avut si vom avea mereu boala pe tigani,/ Ne p...m pe ei
