Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berlusconi ia în calcul posibilitatea unei înfrângeri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 aprilie 2006 ·

caracter atât de înverşunat. Oficiosul Vaticanului, "Osservatore Romano", s-a declarat şocat de "climatul odios" al acestei campanii, în vreme ce "patronul patronilor" italieni, Luca Cordero di caracter atât de înverşunat. Oficiosul Vaticanului, "Osservatore Romano", s-a declarat şocat de "climatul odios" al acestei campanii, în vreme ce "patronul patronilor" italieni, Luca Cordero di Montezemolo, a apreciat-o ca fiind "cea mai murdară din istorie". Apelul la moderaţie adresat de preşedintele republicii, Carlo Azeglio Ciampi, a rămas literă moartă.

Fără îndoială, asemenea aprecieri se referă, în bună parte, la comportamentul actualului premier Silvio Berlusconi, conducătorul coaliţiei de centru-dreapta, care, în faţa sondajelor ce îl dau învingător cu 3,5 până la 5 procente în plus pe adversarul său, Romano Prodi, liderul coaliţiei de centru-stânga, la alegerile programate pentru zilele de 9 şi 10 aprilie, a recurs la toate mijloacele pentru a face ca balanţa să încline în favoarea sa. Nici el nu pare însă convins că va reuşi acest lucru, de vreme ce, pentru prima dată, a admis posibilitatea unei înfrângeri. "Mă simt puternic ca un leu şi sunt sigur că vom câştiga, dar dacă vom fi bătuţi, ceea ce nu cred, va fi la o diferenţă strânsă şi stânga va avea de-a face cu noi în parlament", a anunţat Berlusconi. În ultimele zile ale campaniei, el şi-a îndreptat tirul vituperărilor împotriva justiţiei, jurnaliştilor şi a oamenilor de afaceri, învinuindu-i de "complot". În paralel, a recurs şi la o altă strategie, cu numai trei zile înainte de data alegerilor Ministerul de Interne anunţând dejucarea unui atentat terorist, care urma să aibă loc chiar în preajma scrutinului. Fără a nega o asemenea posibilitate, opoziţia s-a întrebat de ce guvernul a ales tocmai acest moment pentru a demonstra că veghează la apărarea securităţii cetăţenilor.Coaliţia "Casa libertăţilo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 22 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 38 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°