In plina criza provocata de evenimentele de la Timisoara din 18 decembrie 1989 Nicolae Ceausescu decide sa plece in Iran. Istoricii prabusirii sale sunt de acord ca a fost unul dintre gesturile sinucigase ale fostului Conducator. A fost o vizita normala. Marturiile celor care l-au insotit evidentiaza insa si unele ciudatenii. Ca de exemplu, cele despre care vorbeste Ion Stoian, membru al CPEx si Ministru de Externe in Declaratia la Ancheta penala din 16 februarie 1990.

O NOUA DISCUTIE. La 20 decembrie 1989, dimineata, inaintea ultimei runde de convorbiri, are loc o noua discutie cu Nicolae Ceausescu: "Inainte de a pleca la convorbiri l-am intilnit pe Ceausescu la vila in care era cazat, i-am relatat ca documentele sint gata. Ion Radu i-a prezentat problemele ce le-a solutionat sau cu care s-a cazut de acord. A urmat o scurta plimbare de circa 15 minute, in care ambasadorul i-a prezentat alte probleme ale rela-tiilor bilaterale, greutati cu care se confrunta ambasada, lipsa la post a unui numar mare de diplomati sau functionari prevazuti in schema. Ceausescu asculta, dar parea totusi foarte absent". Singurul semn al unei posibile preocupari fata de criza din tara ramane din Declaratie aceasta precizare: "asculta, dar parea totusi foarte absent". Mai mult ca sigur, Ceausescu tinea legatura cu Bucurestii. Aflase despre evolutia evenimentelor de la Timisoara? Greu de raspuns. Oricum, ceva-ceva era in sufletul lui. Altfel cum s-ar explica un alt moment din avion? "Dupa decolare, N. Ceausescu m-a chemat, impreuna cu Ion Radu si C. Mitea, in spatiul care era rezervat lui si ne-a invitat sa mincam. Masa a fost foarte scurta, maximum 20 de minute, dupa care ne-a spus ca se retrage, ceea ce a insemnat ca trebuie sa plecam. In timpul mesei nu am discutat aproape nimic, s-au schimbat citeva fraze despre vizita si despre prevederile in domeniul cooperarii intre cele doua ta