TIMPURI APUSE La un an de la numirea lui Ioan Gheorghe Caragea ca domn al Tarii Romanesti, epidemia de ciu-ma a batut la portile cetatii.

Anul 1813 este momentul in care "Ciuma lui Caragea" a izbucnit. Moartea se plimba nestingherita si isi alegea victimele fara un calcul matematic. "Exista dovezi ca atunci, in vremea ciumei, dupa limbajul de epoca, «s-a spart Bucurestiul», adica toti locuitorii care puteau sa o faca, au parasit Bucurestiul", incepe lectia profesorul Marcel Ciuca, director al Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale (DANIC). In incercarea de a se salva, fiecare a apucat-o care incotro. Unii s-au refugiat la Brasov, altii au ajuns pana la Sibiu sau mai departe. "In Bucuresti a incetat aproape orice activitate... Scolile s-au desfiintat, iar zilnic, cioclii, se spune ca ridicau o suta si peste o suta de morti", continua profesorul Ciuca. Poate cel mai cumplit lucru care i se poate intampla unui om este sa fie ingropat de viu. Cei care trageau sa moara erau si ei ridicati si aruncati in carute laolalta cu cei trecuti deja pe Taramul Mortii. "Ii duceau in zona Dudesti. Acolo ii aruncau intr-o groapa comuna, unde puneau var nestins ca sa nu se imprastie molima", spune directorul DANIC.

FUGA DE CIUMA. Intr-o scrisoare a lui Ion Ghica adresata lui Vasile Alecsandri, scrisa la mult timp dupa 1813, se gasesc cateva informatii despre "Ciuma lui Caragea": "Amice, a fost in multe randuri ciuma in tara, dar analele Romaniei nu pomenesc de o boala mai grozava decat ciuma lui Caragea! Niciodata acest flagel n-a facut atatea victime! Au murit pana la 300 de oameni pe zi si se crede ca numarul mortilor in toata tara a fost mai mare de 50.000. Contagiunea era asa de primejdioasa, incat cel mai mic contact cu o casa molipsita aducea moartea intr-o familie intreaga. Spaima intrase in toa-te inimile si facuse sa dispara orice simtamant de iubire si d