Pana acum trei ani am fost numit omul cu statuie, fara a avea insa una.
Povestea este cunoscuta de multi, dar putini stiu cum s-a ajuns aici.
Dupa ce ne-am intors acasa de la Campionatul Mondial din Mexic din 1970, stiam ca am fost nominalizat printre cei mai buni jucatori ai turneului. Locul trei sau patru, nu mai stiu exact. Nu m-am preocupat prea mult si m-am intors la echipa mea de club, Dinamo Bacau.
Am facut pregatirea de vara la Brasov, insa la intoarcerea acasa, seara, nu aveam chef de somn. Am zis, hai sa ma duc pana la Piatra Neamt, unde aveam o prietena, actuala mea sotie. Am urcat in masina si am plecat.
Intre Bacau si Piatra Neamt, in localitatea Buhus, am facut un accident destul de urat. Afara ploua, iar in momentul in care am ciupit frana, masina a derapat pe piatra cubica, s-a intors si s-a oprit intr-un stalp.
S-a facut zob, a zburat si usa, iar eu m-am trezit cu capul afara. Eram constient, am sarit pe capota si am fugit. Vizavi era chiar spitalul. Am sangerat putin la cap, am facut o ruptura de menisc si o fisura la picior, dar nu era nimic foarte grav. S-a facut mare zarva si au venit imediat dupa mine. Cand eram in spital, am primit ziarele care scriau ca organizatorii mondialului imi fac o statuie.
M-am mirat, pentru ca tocmai scapasem din acel accident.
Mexicanii insa se pregateau sa ridice cate una pentru cel mai bun jucator al fiecarei echipe participante la turneul final. Voiau sa faca o alee a fotbalului la Azteca, cu statuile fotbalistilor in marime naturala.
In acel ziar erau si caricaturile celor care au fost desemnati cei mai buni din tara lor. Printre Beckenbauer, Pele si Boby Charlton, ma numaram si eu. Era ceva extrem de onorant. Am tot asteptat sa se faca ceva, am fost anuntat ca in 1972, la inaugurarea acelei alei, se va juca si un meci
