Golul? Care gol? Golul existential... In fond, de ce as putea fi acuzat? Am trait la un mod sublim, paroxistic realitatea si irealitatea literaturii. Sint si am fost mereu atras de acest neant alb (adevarata pilnie a lui Stamate) ce se deschide in fata mea atunci cind ma aplec peste pagina goala si incerc sa astern citeva rinduri. Am confundat deseori, constient sau nu, realitatea cu fictiunea. Probabil subconstientul meu tinde sa traiasca intr-o lume ideala. Rabufnirile de orgoliu, frustrarile, neimplinirile il umplu de indignare. In forul meu interior, am crezut, probabil, ca literatura va schimba lumea. Opiniile. Mentalitatile. Desigur, dupa cum vedeti, m-am inselat. Literatura nu poate schimba lumea. Travaliul n-a fost insa zadarnic. Luptindu-ma cu ceilalti, am inteles ca, de fapt, lupt cu propria mea inertie. Treptat, am ajuns la concluzia, oarecum inteleapta (unii m-ar putea acuza de faptul ca m-am blazat - si nu vor fi departe de adevar), ca lucrurile nu pot fi schimbate din mers si ca orice schimbare presupune o perioada de gestatie, altfel exista riscul ca rezultatul acestor transformari sa fie un fetus mort. Prin urmare, fiindca veni vorba de schimbari, cred ca lucrurile se schimba cu de la sine putere, in functie de mutatiile profunde care se produc in interiorul lor. Actiunea din afara poate impulsiona ritmul. Poate gragi procesul de coagulare a noilor elemente ce intra in structura vechiului invelis. Dar nu mai mult. Ceea ce spun e absurd? Si atunci, pe buna dreptate, ma veti intreba, de ce e nevoie de atita tevatura? Cred ca tevatura constituie germenele, spermatozoidul necesar oricarei impliniri. * Aparatul genital, privit ca un mic teatru al ororii, ca o clopotnita a desertaciunii, pe orologiul careia se invirt figurine aflate in extaz... La fiecare interval de-o ora, figurinele parcurg un intreg zodiac carnal. A fi si a avea. A poseda. Iata suprema a