Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul lider al PNL Bistrita-Nasaud, sanctionat pentru declaratii critice

Publicat in Romania Libera, vineri 14 aprilie 2006 ·

Fostul lider al PNL Bistrita-Nasaud, Dorin Popescu, risca sa nu mai fie primit inapoi in partid din cauza unor declaratii critice la adresa Aliantei "D.A." pe care acesta le-a facut inainte ca Biroul Judetean sa analizeze cererea sa de adeziune. Actualul presedinte al filialei, Sabin Iliesi, a declarat ca liberalii nu au uitat momentul in care Popescu, in timp ce era deputat ales pe listele organizatiei judetene, a parasit formatiunea, in 2003, pentru a se inscrie in fostul PUR (actualul Partid Conservator). "Noi nu avem nimic impotriva sa primim oameni in organizatia noastra. Stim ca dansul este un liberal de vocatie, dar cred ca a avut prea mult in vitrina la sediul firmei pe care o conduce portretul lui Adrian Nastase. Acum va trebui sa-l inlocuiasca cu portretele lui Calin Popescu-Tariceanu si Traian Basescu si sa aiba o pozitie umila, nu una in care sa critice Alianta in care vrea sa intre", a spus Iliesi. Mai mult, liderul judetean al PNL a declarat ca, in ciuda opiniei sale rezervate in ceea ce-l priveste pe Dorin Popescu, decizia ca acesta din urma sa intre din nou in PNL nu-i apartine lui, ci membrilor Biroului Judetean, care isi vor exprima punctul de vedere prin vot secret. Fost prefect al judetului, ex-presedinte al filialei PNL si ulterior deputat din partea aceleiasi formatiuni politice, Popescu a declarat recent ca liberalii sunt obligati sa stea in umbra PD. "Primesc semnale din teritoriu pentru ca am fost identificat ca un membru PNL autentic si care a avut conflicte cu PD. Nu fac un proces de intentie PD, dar la Bistrita au gasit terenul prielnic si vor sa fie vioara intai", a declarat Dorin Popescu. El sustinea ca Alianta "D.A." nu va mai rezista mult, deoarece valul national este de separare. Fostul lider al PNL Bistrita-Nasaud, Dorin Popescu, risca sa nu mai fie primit inapoi in partid din cauza unor declaratii critice la adresa Aliantei "D.A.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 2 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 6 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 8 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 4 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 6 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 4 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°