Al. M.: Am asistat, pe parcursul anului trecut, 2005, la mai multe incercari de impunere, din partea unui grup de aromani, ca recunoastere a acestora drept minoritate nationala in Romania. Cum apreciati dvs., ca profesor de istorie, autor al mai multor studii privind istoria romanitatii balcanice, acest demers al fratilor nostri aromani? St. L.: Bine ziceti, fratii nostri aromani, numai ca trebuie adaugat: cele cateva persoane care tot agita irationalitatea cu pricina nu sunt decat niste frati rataciti, un fel de neogrecomani (dati la intors insa) Ð cum erau numiti in perioada de pana la primul razboi mondial, dar si ulterior, acei aromani care-si identificau apartenenta national-culturala la elenism, considerandu-se a nu avea nici o legatura cu poporul si nationalitatea romana. Al. M.: Se considerau, asadar, eleni, ei fiind, de fapt, aromani stabiliti in Romania... St. L.: Adica, mai exact si corect, romani originari din Balcani. Nu este vorba insa doar despre cei stabiliti in vechiul regat sau in teritoriile (Transilvania, Bucovina, Banat) ori mediile romanesti (din Viena, Budapesta, alte centre urbane) din Imperiul Habsburgilor (sau stabiliti chiar si in sudul Rusiei, mai ales in Basarabia). Intr-un numar deloc neglijabil, multi aromani din asezarile urbane Ð si mai putin din cele rurale, pastorale Ð din arealul balcanic al Imperiului Otoman, respectiv din Macedonia, sudul Albaniei, Thesalia, Epir au fost capacitati de componentele culturale Ð bogate, intr-adevar Ð ale elenismului, grecii considerandu-i, din motive national-politice ce tineau de edificarea unei natiuni compacte grecesti (or, in regiunile amintite, etnicii greci erau in numar redus) a fi elinovlahi. Al. M.: Cu alte cuvinte, anticii greci latinizati. St. L.: Si aceasta tocmai pentru a nu-i recunoaste pe vlahi ca etnie distincta, cu un idiom neolatin si, mai ales, cu o nationalitate proprie Ð di