„Razboiul cald“ dintre liberali si democrati s-a incheiat (provizoriu si aparent!) cu o „pace rece“. Cele doua tabere „portocalii“ au ajuns la concluzia ca, aruncându-si mai departe oalele in cap, una alteia, in vazul lumii, risca sa-i exaspereze pe românii care au votat „o alianta“, nu „o paruiala“. Si s-au decis, cum se zice, sa puna „batista pe tambal“. Adica, sa nu-si mai dezvaluie antipatiile si resentimentele. Sa le ascunda sub platitudini despre vointa, pe care ar impartasi-o si unii si altii, de a nu periclita primirea României in Uniunea Europeana si despre „grija“ (comuna, cum altfel?) pentru „agenda reala a populatiei“. Cât de „sincera“ poate fi o asemenea „pace rece“? In general, cred ca despre sinceritate s-au spus cele mai multe lucruri nesincere. Exista in noi bariere psihologice care ne fac sa dorim sa vrem sa parem mai buni decât suntem in realitate, nu numai fata de altii, ci si când ne judecam pe noi. Cum sa iei in serios, deci, pretentia de sinceritate intr-un domeniu in care ipocrizia joaca un rol esential, asa cum se intâmpla in politica? Nici „razboiul cald“ dintre liberali si democrati nu era lipsit de ipocrizii. Reprosurile si injuraturile incercau sa para cât mai „amicale“. Democratii mârâiau din spatele lui Traian Basescu, iar liberalii scoteau in fata câteva voci, mai „personale“ chipurile, ca a d-lui Ludovic Orban. Dar „pacea rece“ e doar o comedie jucata pentru „publicul“ care va vota la viitoarele alegeri (anticipate sau nu). De altfel, in pauzele acestei comedii, vom avea prilejul sa auzim, probabil, niste pareri ceva mai sincere despre ce au in cap „actorii“. Fiindca tot se vorbeste mult, la aceasta ora, despre „lustratie“ in România, cred ca n-ar strica, poate, si o minima „lustratie a demagogiei“. Nu ma astept sa nu se minta in politica, intrucât sunt un om realist. Stiu ca sfintii nu fac politica. Exista, chiar, un fel de „stilisti