nu sunt "vedete", despre lipsa spaţiului propice unor manifestări de amploare. Ne vom opri asupra lucrărilor din expoziţie şi asupra mesajului transmis de acestea. Cine îşi ia inima în dinţi nu sunt "vedete", despre lipsa spaţiului propice unor manifestări de amploare. Ne vom opri asupra lucrărilor din expoziţie şi asupra mesajului transmis de acestea. Cine îşi ia inima în dinţi să treacă pe la Galateca, chiar dacă trăieşte cu temerea că nu ar putea să înţeleagă ce se petrece în jurul lui, trebuie să îşi rezerve neapărat timp suficient să discute cu unul dintre expozanţi şi să citească filele desprinse din ziar (parte a expoziţiei). Paula Ribariu, în nota "Cine ne sunt conducătorii", e vehementă: "De 15 ani,
directorii noştri
tratează cu zeflemea arta românească sub ochii nevăzători ai miniştrilor culturii (...)." Sunt gândurile şi ideile unor creatori care vorbesc despre acest fenomen al artei contemporane româneşti, care nu se limitează doar la un anumit segment, fiind mult mai amplu. Expun Marin Gherasim, Alexandru Chira, Sorin Dumitrescu, Ervant Nicogosian, Silvia Cambir, Amelia Gherasim, Zoe Pop, Constantin Abăluţă, Paula Ribariu, Bogdan Vlăduţă. În spiritul pascal, sunt prezente pe simeze o cruce alcătuită din fotografiile unor revoluţionari care au murit, iar numele lor este scris, înghesuit, cu pix, pe o bucată de lemn, un schelet de peşte sau chipul lui Iisus în frescă. "Reconstruirea absidei" a lui Marin Gherasim reprezintă un remember al bisericilor distruse de comunişti, rezultatul unei viziuni simbolice. Silvia Cambir a însăilat un dicţionar al artiştilor care nu mai sunt şi pe care i-a cunoscut personal. Poetul şi arhitectul Constantin Abăluţă îşi încearcă norocul şi cu penelul, iar "Euritmia" Ameliei Gherasim ne duce cu gândul la armonie. Artiştii care expun, legaţi de prietenie şi credinţe comune, aduc în faţa privitorilor o artă fără un
