Deocamdata nu avea pe cine sa trimita la seminte. Incercase si cu Tariceanu, ala cu bicicleta. Tariceanu Popescu Calin, cum il strigau la catalog, se facuse ca n-a auzit bine. Avea sa-l invete minte curand. Il dezamagise. Se indrepta catre spatele blocului, luand-o prin parcare. Traseul nu era intamplator. Acolo sarea sotronul o fetita blonda, Udrea Elena. "Cum te cheama, micuto?" - o intreba Traian pe copila care se juca in chilotei albi, in tarana, in fata blocului. "Boa- giu Anca", raspunse cu voce subtire aceasta, intimidata de faptul ca este bagata in seama de unul dintre cei mai smecheri pusti de pe scara. "Fii atenta. Am inventat un nou joc!", zise Traienel. "In curand, cu totii veti dori sa-l jucati." "Mai tare ca Lapte Gros?" - se entuziasma Ancuta. "Mai tare si ca Leapsa", o asigura Traienel. Si, pentru un moment, gandul il purta in trecut, cand ii daduse leapsa lui Petrica Roman, un fost coleg de clasa, un tocilar. Inca il mai amuza uluiala din ochii lui. Nu se asteptase. "Parca eram in aceeasi echipa!", incercase acesta sa riposteze. "Nu stiu, nene, naturaâ¦", s-a explicat Traian, grabit sa-i ia colectia de Rahan si mingea de 35.
Niciodata nu-l placuse pe Petre: era plictisitor, citea tot timpul. Nu-i vorba, si lui ii placeau cartile. Cititul, nu. Ce de vaporase facuse... Petre era neindemanatic. Nici avioane nu stia sa faca. A luat cateva de la niste elevi francezi veniti in excursie. Ce fraier! A dat pe ele toata colectia de surprize. Traian, in schimb, a luat de la unii de-a opta mai multe colectii pe vaporasele cu care se jucase pana s-a saturat de ele. Intotdeauna ii placusera surprizele. Avea multe acum. Stia sa le foloseasca si tot cartierul il invidia pentru ele. "Si cum se numeste noul joc?", intreba Ancuta. A, da! Uitase de ea. "Se numeste Baselul, draga. Asteapta-l si pe Emil, ca l-am trimis eu sa-mi ia niste seminte, si veniti dup
