"Nici un om, nici un copac!" Ali ma linisteste: daca nu am conexiune prin satelit la telefonul mobil, trebuie sa ma bazez pe intuitia celor ramasi acasa. Sper sa isi dea seama ca am intrat in Marele Nimic. MARELE NIMIC. Noaptea, palmierii, stelele, nisipul. Si niste romani descoperind o alta lume
"Nici un om, nici un copac!" Ali ma linisteste: daca nu am conexiune prin satelit la telefonul mobil, trebuie sa ma bazez pe intuitia celor ramasi acasa. Sper sa isi dea seama ca am intrat in Marele Nimic.
Sub o luna stralucind cum nu am vazut-o niciodata, nicaieri, stam sa ni se aseze mancarea inainte de culcare. Ore de somn total neobisnuite pentru majoritatea grupului. Dar ne aflam departe de tot ceea ce ar putea avea o cat de mica legatura cu obisnuitul.
Am mers, de la Remada si pana la Borj Bourguiba, pe o pista. Prima mea experienta pe ceea ce se numeste "pista". O pista veritabila, acoperita, ici si colo, de gramajoare de nisip. Rotile turismului de oras, productie italiana, inchiriat la Tunis (pentru a degaja putin din microbuzul verde si capricios al Oceanic Club) se pierd, uneori, pana la janta in micutele dune. Incerc sa nu ma las intimidat sau speriat. Nici nu sunt, de fapt. Caram dupa noi, in afara mea (sau fara mine, daca doriti, chestie de interpretare) alte opt perechi de brate pentru care, luate laolalta, masinuta de mic litraj ar fi o jucarie. Iar daca nu s-ar lasa impinsa, nu cred ca ar fi o aventura prea mare sa o luam pe sus. Incerc sa conduc asa cum o facusem cu nici o saptamana mai devreme acasa, unde ma ninsese atat de frumos ca mi-a fost greu sa bag Loganul ("Ionica") in curte. Aici, acum, la 3.900 de kilometri de casa si treizeci de grade Celsius mai mult, nu-mi ramanea decat sa ma rog ca lectia zapezii se aplica si la nisip. Fals. Aderenta rotilor nu este identica, in cele doua cazuri. Din fericire, micul blid se descurca de
