Daca Adunarea Parlamentara a Uniunii Europene ar fi condamnat comunismul cu cateva saptamani in urma, unul din efecte ar fi fost interzicerea simbolurilor comuniste in Europa. Cum nu s-a intamplat, am putut vedea cu totii pe strazile Parisului in timpul revoltei anti-CPE cum grupurile de studenti marsaluiau sub stindardul rosu cu secera si ciocanul. Acelasi lucru marti noapte, cand comunistii italieni au iesit pe strazi pentru a sarbatori victoria stangii in alegerile italiene. De ani buni, stanga politica radicala, ce parea sa-si fi pierdut orice legitimitate dupa prabusirea regimurilor comuniste din Europa de Est, revine in forta cu un discurs inca si mai radical. Revolta din Franta impotriva unei legi extrem de modeste de reformare a pietei muncii nu este decat ultima dintr-o serie de manifestari ale revirimentului comunist. De la Babeuf incoace, societatea franceza pastreaza un filon comunist ce pare inepuizabil care, periodic, rabufneste in revolte mai mult sau mai putin violente. In 2002, Frantei i-a trecut glontul pe la ureche cand candidatul socialist, Lionel Jospin, a pierdut pozitia ce-l ducea in turul al doilea al prezidentialelor in favoarea lui Jean-Marie Le Pen, in esenta pentru ca voturile care i-ar fi revenit lui in chip natural s-au dus la alti sapte candidati de stanga, printre care liderul Luptei Muncitoresti, Arlette Laguiller, sau cel al Ligii Comuniste Revolutionare, Olivier Besancenot. Anul trecut, fostul prim-ministru Laurent Fabius a ucis Constitutia Europeana cu un discurs de un stangism radical, acuzand-o ca nu ofera suficienta protectie maselor. In Italia, Prodi sustine ca victoria sa - inca nedovedita - cu 0,01% a fost una "clara". O fi, dar nu este clar ce fel de guvern va iesi dintr-o coalitie de 13 partide in care mostenitorii fostului Partid Comunist Italian (rebotezat Democratii de Stanga) sunt cotati la centru prin comparatie cu p