Dupa 6 martie 1945, vechii diplomati ai Romaniei au inceput sa-si puna sperantele de viitor in Occident. O parte dintre cei care se aflau in afara granitelor nu s-a mai intors la "centrala" de la Bucuresti. Altii au parasit tara ajutati de anglo-americani, fondand miscarea exilului romanesc, imediat dupa incheierea razboiului.
Fondurile exilului, prilej de galceava
Ideea fondarii unui exil romanesc in contextul intrarii sovieticilor in Romania nu a fost spontana. Initiatorul este Mihai Antonescu, adjunctul lui Ion Antonescu in perioada razboiului in Est. La inceputul anului 1943, dupa esecul de la Stalingrad, Mihai Antonescu intocmise deja o lista de circa 100 de persoane care sa se refugieze din calea Armatei Rosii. Initial au fost incluse personalitati politice si culturale din Basarabia si Bucovina, primele vizate de ocupatia sovietica. La aflarea vestii, s-au grabit sa ajunga pe lista si alte "personalitati" preocupate sa-si "scape pielea". Astfel ca aproximativ 200 de persoane isi "aranjasera" refugiul.
"FONDUL ELVETIAN". Mihai Antonescu s-a preocupat si de finantarea acestui exil. In perioada 1943-1944, circa 20 de milioane de franci elvetieni au fost depuse in banci din Elvetia. Scoaterea banilor din tara s-a realizat prin transferuri intermediare in capitalele tarilor neutre in razboi: Ankara, Stockholm, Madrid si Berna.
Luat prin surprindere de lovitura de Palat de la 23 august 1944, Mihai Antonescu n-a mai avut timp sa treaca peste granita si "lista". Insa banii isi asteptau intrebuintarea in conturi elvetiene.
Dupa inlaturarea lui Ion Antonescu si incheierea armistitiului cu Natiunile Unite, in cadrul Ministerului de Externe au fost pastrati diplomatii vechi, de cariera. Crescusera insa cota si prestigiul celor care negociasera cu Aliatii "intoarcerea armelor" contra nazistilor. Astfel ca fostii negociatori de la Ankara, Stoc