Eginald Schlattner a scris trei romane, dintre care doua au fost deja traduse in romaneste, la editura Humanitas (Cocosul decapitat si Manusile rosii). Autor ce izbucneste subit in peisajul literar german si roman, „relicva vie“ (dupa propria-i expresie) a unei lumi crepusculare, urmate de un secol mult prea tulburat pentru ca linistitele burguri transilvanene sa-i poata face fata, fara sa capete, mai curind sau mai tirziu, alt chip si alta substanta, preotul luteran din Rosia-Rothberg, sat de linga Sibiu-Hermannstadt, se asaza la masa de scris pentru a marturisi si a se marturisi deopotriva.
Melancolia central-europeana, semn distinctiv al unei literaturi careia ii apartine in chip esential si Eginald Schlattner, razbate din paginile celor doua romane ale sale, din interviurile ori din declaratiile facute. Sasii ramasi in propria-i parohie sint prea batrini ca sa-i poata duce „copirseul“ in cazul mortii, asa ca va ramine sarcina romanilor si a tiganilor peste care pastoreste parohul sas sa-i duca sicriul la groapa. Scrisul lui Schlattner se naste deci ca un soi de raspuns epic la exitus-ul unei lumi, inceput simbolic la 23 august 1944 (ziua in care se desfasoara actiunea romanului Cocosul decapitat). Curgerea implacabila (spunem noi astazi) a istoriei aduce cu sine sfirsitul unei comunitati, iar Schlattner este martor al acestui sfirsit sau, mai bine zis, al inceputului sfirsitului.
Interesant este ca pina la virsta de 65 de ani (atunci cind ii apare primul roman) autorul tradus de Nora Iuga tace, dar tacerea sa nu este nici pe departe o tacere-uitare ori o tacere-fuga, ci mai degraba o tacere-decantare. Vina, tradare, ispasire – autobiografia schlattneriana, neestetizata fortat, ci marturisita ca un exercitiu melancolic si expiatoriu, este rezultatul acestei taceri care in cele din urma ajunge sa dea rod.
- Invingator si invins
