S-ar prea putea ca noi, publicul romanesc, sa fi capatat, in decursul peripetiilor noastre istorice, destul de mult din cinismul asacral si antiutopic al Europei de dupa marile esecuri revolutionare. Sau poate e vorba doar de un limitat efect individual. Cert este ca reprezentatia scenica oferita saptamina trecuta bucurestenilor, la Teatrul Foarte Mic, de studentii departamentului de teatru al Universitatii din Cape Town (Africa de Sud) avea considerabile ingrediente in stare sa activeze, intr-un spectator roman, reflexul sceptic al europeanului trecut prin utopii.

S-ar putea ca in Africa de Sud sa functioneze. S-ar putea ca un spectacol despre un negru care lucreaza ca bucatar la o familie de albi evrei si despre interesul fiecaruia pentru cultura celuilalt, un spectacol cu actori de culoare jucind albi si cu albi jucind personaje de culoare, in care negrul-bucatar se dovedeste a fi un perfect cunoscator de imnuri mozaice, un astfel de spectacol, asadar, chiar sa-si gaseasca ecoul pedagogic in societatea sud-africana. Diferentele culturale intre Europa si Africa de Sud sint uriase, dar natura umana tinde sa-si conserve echilibrul universal. Poate reusi in modelarea relatiilor interrasiale si interculturale dintr-o societate post-apartheid tipul de cultura agitatorica esuata atit de lamentabil in Europa de Est? Daca o va face, cum se va produce aceasta asezare intr-o alta matca, cum vor fi atenuate frictiunile a caror umbra e abia vizibila intr-un spectacol precum Mrs. Kaplan and the Witchdoctor?

Nu cred ca tipul de teatru educativ politically correct care se dovedeste a fi Doamna Kaplan... ar putea provoca altceva decit sceptice ridicari de sprincene intr-o Romanie trecuta prin marile spectacole ale reeducarii burghejilor si infratirii lor cu clasa muncitoare, ale prieteniei dintre intelectualul renegat de familie si fostul servitor devenit