Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Paste OK

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 22 aprilie 2006 ·

Pastele este cea mai mare sarbatoare religioasa a romanilor si a mai multor neamuri. In asteptarea ei, multi tin tot postul mare, altii postesc doar in Saptamana Patimilor. Unii, chiar si dintre cei credinciosi, nu tin post deloc, dar, in principiu, tot respecta aceasta importanta sarbatoare. Ca intotdeauna, televiziunea este mai motata decat toate institutiile, insa, speculand subiectul, da cu bata in balta. Din 1990 incoace, de cand ne-am "emancipat", odata cu Pastele a aparut pe sticla si iepurasul, mascota si a revistei "Playboy". N-ar fi nimic ca e un simbol precrestin, cum de altfel e insasi crucea, dar mesajul lui este sexual de-a binelea, ceea ce nu stiu telerealizatorii de emisiuni "crestine" sau, daca stiu, nu le pasa. Ca iepurasul trimite la sex nu este vina lui, ci a natangilor care prihanesc o sarbatoare ce ar trebui sa fie de maxima inaltare spirituala. De Florii, alta sarbatoare de suflet, pe micile ecrane, intentionat sau doar din prostie, au fost programate filme triviale, s-au cantat manele in nestire si multe muieri cu pretentii artistice si-au etalat silicoanele si fundurile prevazute cu sfoara. Halal! Am scapat de pudibonderia si ateismul de pana la Revolutie si am cazut in alta extrema, poate si mai diabolica. Vine, cum am auzit la un canal de televiziune, un Paste OK, urare care o inlocuieste pe cea care il indeamna pe destinatar sa pasca fericit. Dar spun vreodata, oare, anglofonii nativi "Easter OK"? Dupa toate acestea si dupa multe altele, cum de mai indrazneste cineva, referindu-se la inundatii si la alte calamitati, sa spuna ca ne-a pedepsit Dumnezeu? Oricum, Cel de Sus are intotdeauna dreptate! Daca tot am pomenit de inundatii, trebuie remarcat ca durerea sinistratilor, evident autentica, este exploatata nedemn de crainicii si reporterii care dau intr-un patetism de prost-gust si care, ajungand in zonele napastuite, transmit numai d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Ciolacu, despre digitalizarea sistemelor statului: Nu înseamnă mai multă birocraţie

Mediafax acum 3 ore
„Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului NU înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme ad

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Partidului România în Acţiunie Mihai Apostolache a anunţat, vineri, că formaţiunea a luat decizia, joi seara, de a susţine candidatura independentă a lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. El a adăugăt că reprezentanţii formaţiun

ARBDD: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ al ARBDD, având în vedere sesizările populaţiei locale cu privire la pagubele provocate de şacali, studiile recente, cartarea distribuţiei şi evaluările numerice, Administraţia a înaintat o informare către Ministerul Mediului şi

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere, începând din 6 iulie, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou

News.ro acum 2 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din 6 iulie, în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe Magistrala M6. Restricţiile sunt estimate a rămâne în vig

Acoperiş prăbuşit pe aeroportul din New Delhi. Un mort şi şase răniţi

Mediafax acum o ora
Incidentul de la terminalul de plecări interne al Aeroportului Internaţional Indira Gandhi din New Delhi a avut loc vineri, în timp ce în capitală s-au abătut ploi abundente înainte de venirea musonului. Toate plecările de la Terminalul 1 au fost su

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum 32 minute
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Antena 3 Firme ale nepoților lui Paul Stănescu, percheziționate de EPPO

Ziua Constanta acum o ora
Două firme deținute de nepoții secretarului general PSD, Paul Stănescu, sunt verificate de procurorii anticorupție europeni (EPPO), conduși de Laura Codruța Kovesi, pentru suspiciuni de fraudă cu fonduri europene, a transmis vineri Antena 3, conform

Aproape 1.700 de copii au învățat să adopte comportamente sustenabile pentru o Românie mai curată, împreună cu RetuRO și Let’s Do It, Romania!

Adevarul acum 49 minute
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare în România, și Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară, au organizat, în perioada 20 mai – 14 iunie, „Ora Reciclării” – o serie de ateliere educative prin care au prezenta

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 2 ore
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

28°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°