Cuvintele politice la modă, repetate intens în dezbaterile publice, ajung foarte repede să-şi lărgească sensul şi să producă derivate. În ultimele săptămîni, familia lexicală a substantivului lustraţie şi-a impus prezenţa în limba română, într-o manieră care va lăsa probabil urme. În DEX cuvîntul nici măcar nu apare; îl găsim totuşi înregistrat de noul DOOM, care l-a preluat din uzul curent şi din cîteva dicţionare de neologisme, unde are sensul de "ritual, ceremonie de purificare din antichitatea latină". La originea echivalentelor culte de azi - fr. lustration, engl. lustration, it. lustrazione, sp. lustración etc. - stă termenul latin lustratio. După 1989, lustraţie (ca şi echivalentele sale internaţionale) a devenit un termen politic, legat de diferitele legi prin care se limita accesul la putere al celor vinovaţi de abuzuri şi represiuni în perioada regimului comunist. În română a intrat mai de mult un alt latinism cult, legat etimologic de lustraţie : lustru (din lustrum - rit de purificare practicat în Roma antică, odată la 5 ani, cu ocazia recensămîntului; prin extindere, lustru a ajuns să însemne, în stilul solemn, "perioadă de 5 ani"). E o problemă de etimologie latină dacă acest lustrum este identic, înrudit sau doar omonim cu termenul din care provin fr. lustre, it. lustro, preluate în epoca modernă şi de românescul lustru "strălucire, aspect lucios"; de la acesta din urmă s-au format derivate cu aspect popular, bine instalate în limbă: verbul a lustrui, substantivele lustruială şi lustragiu.

În presă şi în mesajele de pe Internet, atestările lui lustraţie şi ale familiei sale lexicale sînt numeroase. De la substantiv s-a refăcut uşor verbul a lustra (prin derivare regresivă convergentă cu împrumutul cult, rezultatul corespunzînd verbului latinesc lustrare). De la verb, s-a format în contextul actualelor dezbateri politice derivatul lustrabi